Prima pagină » Știri » Cel mai slab sezon estival l-a făcut pe Gigi Becali să ia o decizie drastică

Cel mai slab sezon estival l-a făcut pe Gigi Becali să ia o decizie drastică

Amyra Garey

Gigi Becali a cumpărat recent fostul hotel Inter de pe litoral, cu peste 6 milioane de euro. Familia Becali a fost nevoită să reducă tarifele, pentru nu a intra în faliment.

Hotelul Becali se află în stațiunea Venus, la doar câțiva pași de malul mării și cuprinde o locație deosebită chiar dacă tarifele sunt aferente. De asemenea, aproape toate camerele hotelului au vedere laterală spre mare, un lucru căutat de turiști pentru vacanțele cu priveliștea perfectă.

Gigi Becali a inaugurat recent Becali Hotels, afacere de care se ocupă fiica sa. Acesta a plătit 6,8 milioane de euro pentru a achiziționa hotelul care dispune de orice facilități.

Din nefericire, lipsa cliențior l-a adus pe Becali în situația în care trebuie să recurgă la soluții. Reducerea prețurilor e necesară pentru a nu intra în faliment.

Cât scoate un turist din buzunar pentru cazarea la Becali Hotels

Tariful pentru 3 nopți de cazare, într-o cameră dublă era de 1908 lei, la care se adaugă și o fișă în cont în valoare de 420 de lei, acum, Becali a scăzut tarifele cu până la 20%. Astăzi găsești o cameră redusă la 644 lei.

Pentru o cameră de familie, tariful era de 1634 de lei, la care se adaugă suma de 420 de lei, în prezent, o cameră de genul acesta ajunge la 1307 lei, potrivit Replica.ro.

Și omul de afaceri Mohammad Murad a avut ceva de spus referitor la criza de pe litoral.

„Este un sezon foarte slab. E un număr foarte mic de persoane care se află pe litoral, de turişti. Săptămâna asta a fost record – 80.000, 90.000 de persoane în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 140.000.”, a declarat acesta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!