Prima pagină » Știri » Cercetările în cazul Colectiv ar putea fi extinse: cine va răspunde în fața justiției

Cercetările în cazul Colectiv ar putea fi extinse: cine va răspunde în fața justiției

Cercetările în cazul Colectiv ar putea fi extinse: cine va răspunde în fața justiției
Avocatul a 20 de părți vătămate în urma incendiului din Colectiv a anunțat că a solicitat extinderea anchetei față de ISU, Departamentul de Urbanism al Primăriei Sectorului 4, firma de construcții care a ridicat clădirea unde se afla clubul și față de societatea care a montat buretele din încăpere.

„După ce s-au materializat expertizele dispuse de către parchet, pe baza lor am identificat alte posibile paliere de răspundere și, propriu-zis, a fost o cerere de extindere a urmăririi penale față de alte fapte, alte persoane. A fost disjunsă și face obiectul unui dosar separat care va fi instrumentat și finalizat intr-un fel. (…) S-a făcut o expertiză în construcții din care rezultau și alte nereguli, în sarcina altor persoane, funcționari și, corelativ, instituții, iîn lipsa cărora clubul nu ar fi avut permisiunea să funcționeze. Potrivit legilor în vigoare, Inspectoratul de Stat are atribuția de a verifica în teren existența și funcționarea construcțiilor autorizate de primărie. Nu există niciodată o singură entitate care aprobă. Este și una care verifică. Despre ISU, am mai spus, în sensul că există și alte paliere de verificare decât cele care deja s-au explorat și au dus la dosarul în care este parte responsabilă civilmente. În legatură cu construcția, sunt identificate și alte firme care și-au adus contribuția la construcție, în privința cărora s-au identificat nereguli care trebuie verificate sub aspectul atragerii răspunderii. Din dosarul celor doi căpitani ISU, ei sunt acuzați acolo de o misiune în lipsa căreia clubul nu ar fi funcționat. Activitatea lor, procedural vorbind, era supusă raportarii, verificării și de către alți funcționari din cadrul instițuiei. Niciun funcționar nu e de capul lui. Există persoane care au obligația să verifice. Dacă și-a fi îndeplinit atribuția, nu s-ar fi ajuns la această situație. Tot din această expertiză, pe construcție, rezultă și alt departament care trebuia în lanțul autorizării unei construcții să se plaseze undeva la debut. E vorba de certificatul de urbanism”, a declarat avocatul Antoniu Obancia.

Cererea de extindere a fost depusă pe 11 aprilie, după finalizarea expertizei în construcție de Antoniu Obancia, reprezentantul legal a douăzeci de persoane implicate în tragedie sau rude ale celor decedați.

În urma incendiului din seara de 30 octombrie, 64 de de persoane au murit iar alte peste o sută au fost rănite. Tragedia a dus la deschiderea mai multor anchete, una în care sunt judecați patronii clubului și cei ai firmei care a distribuit artificiile și alta care îl vizază pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, acesta fiind judecat alături de alți funcționari. O a treia anchetă este în curs de investigare la DNA și îi vizează pe angajații ISU care ar fi acoperit lipsa avizelor privind siguranța clubului în caz de incendiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!