Prima pagină » Știri » Chinez cu 40.000 de euro ascunși sub haine, prins în timp ce încerca să iasă din țară

Chinez cu 40.000 de euro ascunși sub haine, prins în timp ce încerca să iasă din țară

Un cetățean chinez a încercat să scoată din țară 40.000 de euro nedeclarați, pe care i-a ascuns sub haine, bărbatul fiind prins, joi, într-un tren internațional la granița cu Ungaria, în județul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un cetățean chinez a încercat să scoată din țară 40.000 de euro nedeclarați, pe care i-a ascuns sub haine, bărbatul fiind prins, joi, într-un tren internațional la granița cu Ungaria, în județul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția de Frontieră Arad, asupra unui chinez care călătorea cu un tren internațional pe ruta București-Budapesta a fost găsită suma de 40.000 de euro, care nu a fost declarată la graniță.

Bărbatul, în vârstă de 25 de ani și cu reședință în România, urma să iasă din țară ca pasager în tren, dar a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, din județul Arad. El le declarase polițiștilor de frontieră că are asupra sa suma de 10.200 de euro.

„Existând suspiciuni cu privire la faptul că acesta ar putea transporta o sumă mai mare de bani, persoana în cauză a fost dusă la sediul Poliției de Frontieră pentru efectuarea unui control amănunțit. Astfel, pe corpul bărbatului, a fost descoperită ascunsă suma de 40.000 de euro, care nu a putut fi justificată de cel în cauză”, se arată în documentul citat.

Polițiștii de frontieră i-au întrerupt călătoria cetățeanului chinez, cercetările continuând în acest caz.

În urmă cu o săptămână, polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-un Porsche Cayenne în care se aflau doi cetățeni chinezi 99.000 de dolari și 50.000 de euro, bani a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi