Prima pagină » Știri » Cinci braconieri reținuți, după ce au împușcat un cerb într-o pădure de lângă Corcova

Cinci braconieri reținuți, după ce au împușcat un cerb într-o pădure de lângă Corcova

Cinci braconieri au fost reținuți de polițiștii mehedințeni, în noaptea de joi spre vineri, pentru 24 de ore, după ce au împușcat un cerb într-o pădure din apropierea localității Corcova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci braconieri au fost reținuți de polițiștii mehedințeni, în noaptea de joi spre vineri, pentru 24 de ore, după ce au împușcat un cerb într-o pădure din apropierea localității Corcova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, inspectorul principal Nicolae Lohon, a declarat că cei cinci indivizi aveau autorizație de vânătoare, dar nu pentru căprioare, care sunt ocrotite prin lege.

Polițiștii din cadrul Arme Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Mhedinți au fost sesizați de către un pădurar care a auzit focuri de armă și a văzut cerbul la pământ.

Braconierii au declarat la audieri că împușcaseră animalul pentru consumul propriu.

Ei au fost reținuți pe bază de ordonanță și sunt acuzați de braconaj.

Polițiștii le-au confiscat cele cinci arme de vânătoare pe care le dețineau, dar și alicele pe care le foloseau.

Cei cinci bărbați riscă până la țapte ani de închisoare, carnea de cerbului împușcat fiind predată Agenției Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mehedinți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, consultări astăzi cu liderii grupurilor parlamentare şi parlamentarii neafiliaţi
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Plouă zile la rând în București. Pe ce dată trece potopul, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
De ce ne refuză Germania trupele, deși trimite Patriot în Turcia? Cum poate Bucureștiul să forțeze mâna Berlinului
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
„Beta Mum”, noul trend în parenting: mamele renunță la control