Prima pagină » Știri » Coadă la voucherele pentru biciclete date de Primărie: „Eram în stația de troleu, am venit să văd care e oferta”

Coadă la voucherele pentru biciclete date de Primărie: „Eram în stația de troleu, am venit să văd care e oferta”

Peste o sută de persoane s-au strâns, marți, la Primăria Capitalei pentru a depune cereri de obținere a unuia dintre cele 5.000 de vouchere în valoare de 500 lei pentru achiziționarea unei biciclete sau a unui mijloc de transport pe două roți. Unei tinere care stătea la rând i s-a făcut rău. Peste 2.900 de cereri pentru voucherele pentru biciclete au fost primite până luni, la ora 18.30, anunță, marți, Primăria Capitalei, care precizează că, dintre acestea, peste 2.200 au fost depuse la Registratură și 690, prin e-mail.

Bucureștenii au venit încă de dimineața la Registratura Generală pentru a sta la rând să depună cererea de obținere a unui voucher de 500 lei, chiar dacă primăria a anunțat că solicitările pot fi depuse și prin e-mail. Unei tinere care stătea la rând i s-a făcut rău.

Sidonia are 62 de ani și a aflat marți dimineața de voucherele pentru biciclete. Nu a stat prea mult pe gânduri și a mers la primărie să vadă care este oferta.

„Pentru unul din copii, că pentru mine, la vârsta mea, e mai greu. Nu am informații complete referitoare la bani dar am înțeles că oferta este gratuită. Eram în stația de troleu și am primit informații de la cetățenii de la rând. Aveam o altă direcție.Vreau să știu care e oferta. Am înțeles că se dau vouchere din fonduri europene pentru biciclete”, spune femeia.

O altă doamnă, aceeași poveste. Diferența este că și-ar dori trei vouchere.

„Stau la coadă pentru mine și doi copii, dacă se poate. Aș vrea trei biciclete, eu încerc dacă se poate. Copiii sunt la serviciu. I-am chemat, dacă nu sunt ei nu se poate. Merg pe bicicletă prin parcuri, pădure, nu prin oraș”, explică Viorica Iordache.

Și alți bucureșteni încearcă să obțină tichete pentru alți membri ai familiei.

„Pentru un mijloc de transport gratuit stau. Pentru mine și pentru soție. Încercăm să completăm două cereri. Acum doar nu ne despărțim de soție ca să mergem cu o singură bicicletă sau să mergem cu rândul. Mai avem biciclete dar au îmbătrânit odată cu noi. Sperăm și noi că avem norocul să luam o bicicletă”, spune un bărbat.

„Pentru mine și pentru soție stau. Probabil va fi fără accesorii e siguranță. S-ar putea să ne dea o bicicletă simplă, punem câți bani e nevoie ca să luam mai de calitate. Am avut bicicletă în tinerețe”, susține un doritor de mijloc de transport pe două roți.

Primăria Generală a Capitalei anunță că solicitările pentru acordarea tichetelor de achiziție a bicicletelor se pot depune și prin email, decizia fiind luată ca urmare a numărului mare de persoane care s-au arătat interesate să obțină acest voucher.

„Pentru înscrierea în Program este nevoie ca solicitanții să printeze, să completeze formularul de înscriere, să-l semneze, și să-l trimită scanat, împreună cu cartea de identitate (scanată pe ambele părți în cazul celor cu vize de reședință), la adresa [email protected]. Cererile depuse online vor fi procesate concomitent cu cele depuse fizic, în timpul programului alocat, respectiv cele depuse până la 18.30 vor fi procesate în aceeași zi, iar cele sosite după ora 18.30 vor fi procesate a doua zi, începând cu ora 08.30, oră la care se deschid și ghișeele pentru relații cu publicul”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei transmis MEDIAFAX.

Luni, municipalitatea a anunțat demararea programului de încurajare a achiziției de biciclete, prin care Primăria Capitalei va acorda 5.000 de vouchere, în valoare de 500 de lei fiecare, locuitorilor Bucureștiului. Aceste tichete se acordă persoanelor de peste 18 ani, care au domiciliul sau rezidența în Capitală.

O persoană nu poate beneficia decât de un singur tichet, care nu este transmisibil, iar acordare a voucherelor se va face pe principiul „primul venit, primul servit”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
„Noua Rusie” a lui Vladimir Putin include și teritorii de la granița cu România