Prima pagină » Știri » Comisia Europeană reacționează în cazul Șova: Așteptăm o implementare substanțială a recomandărilor MCV

Comisia Europeană reacționează în cazul Șova: Așteptăm o implementare substanțială a recomandărilor MCV

Comisia Europeană reacționează în cazul Șova: Așteptăm o implementare substanțială a recomandărilor MCV
CE reacționează în cazul Șova: Așteptăm o implementare substanțială a recomandărilor MCV

„Așteptăm o implementare consistentă și substanțială a recomandărilor noastre (din cadrul MCV – n.r.). Raportul MCV din 2015 a notat faptul că deciziilor din Parlament privind permisiunea ca procurorii să-i trateze pe parlamentari ca pe oricare alți cetățeni par a le lipsi criteriile obiective”, a precizat pentru MEDIAFAX un oficial din cadrul Comisiei Europene, după ce Senatul a respins, miercuri, ridicarea imunității lui Dan Șova.

Acesta a reamintit că CE nu comentează cazuri individuale.

În raportul MCV pentru România, publicat pe 28 ianuarie, se afirmă că „au existat speranțe ca noul Statut al deputaților și senatorilor, adoptat în iulie 2013, să introducă o abordare mai sistematică și mai coerentă, în concordanță cu principiul egalității în fața legii. Cu toate acestea, anul 2014 a continuat să fie caracterizat de întârzieri în ceea ce privește admiterea și respingerea cererilor formulate de organele de urmărire penală în vederea ridicării imunităților deputaților și senatorilor”.

Documentul notează faptul că, în cursul anului trecut, procurorii DNA au cerut Parlamentului să aprobe arestarea preventivă a opt deputați și a unui senator, care fuseseră acuzați de infracțiuni de corupție. Dintre cele nouă cereri, cinci au fost respinse: patru de către Camera Deputaților și una de către Senat.

Totodată, raportul CE arată că, în 2014, au fost formulate 12 cereri de autorizare pentru cercetarea unui ministru și a 11 foști miniștri pentru infracțiuni de corupție. Camera Deputaților a primit două cereri, una fiind respinsă.

„Rapoartele MCV au arătat, de asemenea, necesitatea ca aceste decizii să fie motivate. Criteriile pe baza cărora cererile sunt admise sau respinse sunt în continuare neclare și nu sunt comunicate organelor de urmărire penală”, se mai arată în document.

În 2015, parlamentarii respins trei cereri privind ridicarea imunității.

Astfel, Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviințare a arestării preventive pentru senatorul PSD Dan Șova, iar pe 12 februarie a respins solicitarea Parchetului General de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian.

Camera Deputaților a respins, pe 11 martie, cererea de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui deputatului UDMR Laszlo Borbely.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce ar putea spune despre sănătate cearcănele pronunțate și pielea palidă?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute