Prima pagină » Știri » CONCERTUL GÂNDUL DE CRĂCIUN, LA ATENEUL ROMÂN. Alexandru Tomescu urcă pe scenă alături de Cristian Mandeal

CONCERTUL GÂNDUL DE CRĂCIUN, LA ATENEUL ROMÂN. Alexandru Tomescu urcă pe scenă alături de Cristian Mandeal

Gândul organizează un concert de Crăciun la Ateneul Român, cu Alexandru Tomescu, Orchestra Română de Tineret, Cristian Mandeal, Crina Zancu.

Primul Concert Gândul de Crăciun va fi organizat la Ateneul Român. Pe 15 decembrie, de la ora 19:00, gândul aduce cei mai buni artiști clasici ai României sub cupola Ateneului pentru o seară de neuitat. O seară de la finalul unui an, în care am făcut campanii memorabile care au schimbat percepții și sisteme, am susținut că binele și frumosul pot să iasă la suprafață dacă există suficient de mulți oameni care cred că se poate. Și s-a putut. O seară care să ne aducă aminte de valori și de lucrurile în care credem cu adevărat.

La ora 19:00, pe scenă va urca violonistul Alexandru Tomescu, artistul catalogat de presa internațională drept un „superstar al vioarei” (Berliner Morgenpost). De-a lungul timpului, Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris) și Concertgebouw (Amsterdam). Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.

Informații despre achiziționarea biletelor găsiți aici.

FOTO: Mediafax (Diana Iurkiewicz)

Evenimentul va aduce în fața publicului și Orchestra Română de Tineret, ce reunește unii dintre cei mai valoroși artiști din întreaga țară. Ansamblul a cunoscut o evoluție fulminantă: apariții de mare succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezențe în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” (2011 și 2013 ), concerte la Paris și Strasbourg, în cadrul unui proiect cultural european (2012), Roma și Ravello – Italia( 2013).

În noiembrie 2011, a devenit membru al Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret (European Federation of National Youth Orchestras).

FOTO: orchestratineret.ro

La pupitrul dirijorului se va afla Cristian Mandeal. În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Mandeal și-a exercitat profesia atât în România, cât și în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-și ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) și München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).

A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) și București (1987 – 2009) și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, edițiile din 2001 și 2003.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați artiști contemporani. Mandeal a fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) și la Orchestra Naționala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

FOTO: Romi Drăghici

Soprana Crina Zancu va fi, de asemenea, invitata Concertului de Crăciun organizat de gândul. Absolventă a Conservatorului din București, artista a participat la cursuri de măiestrie susținute de Ionel Pantea (la Budapesta) și de Eugenia Moldoveanu. Tot în anul 2000, Crina Zancu a obținut Premiul I la Concursul Național de Interpretare Eugenia Moldoveanu.

A susținut concerte în aer liber, în Piața Constituției (2003, 2004) și Piața Universității (2003), iar din anul 2003 a devenit prim-solistă a Teatrului Național de Operetă Ion Dacian din București. Din anul 2006, Crina Zancu este solistă la Opera Națională București.

FOTO: oradeaphilharmony.com

Spectatorii îl vor asculta și pe pianistul Andrei Licareț. De la debutul său în anul 1993 cu orchestra „Jeunesses Musicales”, artistul a acumulat un cast repertoriu. A susținut de-a lungul timpului numeroase recitaluri și concerte cu reputate orchestre din țară și străinătate, sub bagheta unor mari dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi. A cântat pe scene din Praga, Berlin, Madrid, Istanbul, Salonic și Paris.

FOTO: boccherini.it

Mai multe detalii despre Concertul de Crăciun de la Ateneul Român sunt disponibile aici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi