Prima pagină » Știri » CORONAVIRUS. De teama COVID 19, Poliția intră în reorganizare „forțată”

CORONAVIRUS. De teama COVID 19, Poliția intră în reorganizare „forțată”

Știri
CORONAVIRUS. De teama COVID 19, Poliția intră în reorganizare „forțată”

Epidemia de coronavirus, care impus ca angajații instituțiilor să lucreze în ture, în așa fel încât să evite aglomerarea la serciu, a avut ecou și în ce privește organizarea structurilor din Poliție.

Ca urmare, potrivit unor surse din Poliție, angajații au fost sfătuiți să-și ia concediu de odihnă, iar cei rămași la serviciu să intervină numai acolo unde este absolut necesar. Astfel, cel puțin la nivelul Capitalei, Secțiile ar trebui să aibă, pe teren, în jur de două sau trei echipaje, în timp ce numărul polițiștilor de proximitate ar fi redus la doi agenți, în contextul în care, de obicei, pe o tură, sunt în jur de șase sau șapte proximiști.

La fel se va proceda și în cazul polițiștilor specializați în investigarea infracțiunilor de natură judiciară, dar și de la Birourile de Criminalistică.

La polul opus sunt, însă, structurile de jandarmi, unde s-a anunțat că, în această perioadă, nu se mai pot acorda concedii de odihnă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Astronomii ar fi înțeles de ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat