Cum a picat la Bruxelles dosarul României pentru Agenția Europeană a Medicamentului. Datele care au dispărut din mapa Comisiei. MAE: „EMA și-a depășit competențele”

Cum a picat la Bruxelles dosarul României pentru Agenția Europeană a Medicamentului. Datele care au dispărut din mapa Comisiei. MAE: „EMA și-a depășit competențele
Publicat: 18/11/2017, 12:17

Potrivit punctului de vedere al Ministerului Afacerilor Externe, transmis MEDIAFAX prin intermediul biroului său de presă, evaluarea Agenției Europene a Medicamentului privind relocarea de la Londra într-un alt oraș european, pe care a trimis-o Comisiei Europene, reprezintă o evaluare paralelă cu cea a Comisiei Europene deși, potrivit liniei de conduită stabilite anterior, „Comisia Europeană va consulta Agențiile cu privire la condițiile tehnice”.

„Evaluarea realizată de EMA ar fi trebuit să se refere doar la câteva aspecte punctuale din dosarul de candidatură și nu să acopere integral criteriile generale de relocare și criteriile specifice, așa cum au fost acestea aprobate”, se arată în răspuns.

În consecință, România a trebuit să semnaleze Comisiei Europene faptul că evaluarea EMA reprezintă o depășire a competențelor acesteia. „Publicarea de către EMA a propriilor evaluări reprezintă o depășire a competențelor pe care Agenția le are în procesul de relocare (așa cum sunt acestea reflectate în procedură), acestea fiind legate strict de o procedură internă la nivelul instituțiilor UE menite să faciliteze evaluarea finală a Comisiei Europene. Această situație, concretizată inclusiv prin publicarea unor opinii neoficiale și inerent subiective ale angajaților Agenției, au fost de natură să afecteze formularea opțiunilor de vot de către statelor membre. De altfel, și acest aspect a fost semnalat de către autoritățile române, alături de alte state membre, în dialogul cu Comisia Europeană”, se arată în documentul remis MEDIAFAX.

Pe lângă aspectul procedural, partea română are nemulțumiri legate de conținutul evaluării făcute de către Agenție. Ministerul de Externe apreciază ca neconformă cu realitatea aserțiunea potrivit căreia planul român de relocare la București se bazează în principal pe input-ul tehnic și managerial al EMA.

„România a avansat în dosarul de candidatură un plan detaliat de relocare în cadrul căruia se prevede inclusiv crearea unui departament special dedicat, precum și disponibilitatea Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale de a pune la dispoziție resurse umane pentru asigurarea derulării, în bune condiții, a relocării și inclusiv a eventualului deficit de personal în cazul în care o parte din personalul EMA nu va dori relocarea în alt oraș european. Subliniem că nu toate statele membre au prevăzut astfel de măsuri în dosarele de candidatură”, argumentează MAE.

În al doilea rând, oficialii de la București arată că sediul propus de autoritățile române poate îndeplini toate cerințele specificice ale Agenției Europene a Medicamentului, cu cele mai moderne facilități puse la dispoziție. „Aceste aspecte sunt notate, în mod incorect, ca inexistente în evaluarea EMA”, susține ministerul. De asemenea, România dă asigurări că oferta de învățământ în limbi străine din București poate satisface cerințele privind educație copiilor angajaților Agenției.

Pe de altă parte, ministerul de Externe consideră că evaluarea oficială a Comisiei Europene pentru dosarele de candidatură, publicată pe 30 septembrie, s-a menținut „într-un registru neutru și factual”, fără a intra în aprecieri de ordin calitativ. În schimb, oficialii români au trebuit să semnaleze Comisiei, pe 4 octombrie, că unele aspecte din dosarul de candidatură al Bucureștilor nu au fost semnalate în evaluarea CE. „Anumite informații, deși cuprinse în dosarul de candidatură, nu se regăsesc sau se regăsesc parțial preluate și reflectate în documentele publicate de Comisie”, se arată în răspunsul pentru MEDIAFAX.

Ulterior, Comisia a actualizat evaluarea dosarului de candidatură al României cu aspectele tehnice suplimentare, semnalate de partea română. „Această actualizare a fost comunicată oficial pe 27 octombrie, răspunsul Comisiei Europene fiind primit la o dată ulterioară Consiliului de Afaceri Generale din 17 octombrie, moment important în coagularea opțiunilor de vot din partea statelor membre”.

În ce privește modul de vot, în documentul remis MEDIAFAX se precizează că fiecare țară UE dispune de șase puncte: trei pentru prima candidatură preferată, două pentru cea de-a doua și unul pentru cea de-a treia preferință.

„Votul va fi unul politic, exprimat în funcție de interesele generale și de moment ale fiecărui stat membru. În aceste condiții, este dificil de estimat care va fi rezultatul final. Putem spune însă că România are, din punct de vedere tehnic, un dosar bine pus la punct, care respectă toate criteriile. Mai mult decât atât, din punct de vedere al obiectivelor strategice ale Uniunii Europene, de a asigura o răspândire geografică mai echilibrată a agențiilor europene, România are un argument foarte puternic, fiind cel mai mare stat membru care nu găzduiește o agenție pe teritoriul său”, se arată în documentul citat.

Referitor la costurile presupuse de o eventuală mutare a Agenției Europene a Medicamentului de la Londra la București, ministerul consideră că avantajele sunt considerabil mai mari decât costurile.

„Agenția are aproximativ 700 de angajați care vor contribui la economia Bucureștiului. Pe lângă aceștia, câteva mii de specialiști ar vizita capitala anual. De aceea, estimăm că impactul economic va fi unul pozitiv pentru România. Pe lângă dimensiunea economică, România ar beneficia de pe urma unei vizibilități sporite în Uniunea Europeană, profilul țării noastre fiind unul întărit. Estimăm că relocarea EMA la București ar fi benefică și în sensul dinamizării sectorului sanitar din țara noastră”, precizează sursa citată.

Deocamdată cu sediul la Londra, Agenția Europeană a Medicamentului este percepută drept una dintre cele mai importante agenții specializate ale UE, dintre cele peste 40. Agenția are 900 de angajați și primește vizite de la aproximativ 35.000 de autorități naționale de reglementare și oameni de știință în fiecare an, datorită rolului său esențial în aprobarea noilor medicamente piața europeană.

Decizia finală privind găzduirea Agenției Medicamentului este așteptată la 20 noiembrie, în urma unui vot secret.

Publicația The Financial Times anunța săptămâna trecută că orașele Bratislava și Milano sunt favorite să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului.

Sursele diplomatice au mai precizat că Italia este dispusă la mai multe concesii pentru a obține găzduirea Agenției Europene a Medicamentului de către Milano, inclusiv trimiterea mai multor trupe pentru noi unități NATO în statele baltice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Ninge pe Transalpina! Apel al drumarilor către şoferi: Nu vă deplasaţi în zonele montane dacă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ