Prima pagină » Știri » Cum a plimbat Nițu dosarul Oprea prin Parchetul General, după ce și-a văzut numele în solicitarea DNA, la rubrica „folos necuvenit”

Cum a plimbat Nițu dosarul Oprea prin Parchetul General, după ce și-a văzut numele în solicitarea DNA, la rubrica „folos necuvenit”

Cum a plimbat Nițu dosarul Oprea prin Parchetul General, după ce și-a văzut numele în solicitarea DNA, la rubrica „folos necuvenit
După ce numele său a apărut în cererea DNA în cazul Gabriel Oprea, ca beneficiar de „folos necuvenit",după ce i s-a atribuit coloană oficială, procurorul general Tiberiu Nițu a pasat solicitarea procurorilor prim-adjunctului, Bogdan Licu, susținând că este dreptul său să se abțină de la soluționarea cererii. La scurt timp, Licu, care a fost unul dintre doctoranzii lui Gabriel Oprea, a dat și el mai departe solicitarea. În final, cererea DNA a ajuns la adjunctul Codruț Olaru. Potrivit legii, acesta a transmis-o Senatului care va decide asupra încuviințării începerii urmăririi penale a fostului vicepremier.

Procurorul general Tiberiu Nițu s-a abținut de la a-și pune semnătura pe solicitarea privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, pasând prim-adjunctului său Bogdan Licu cererea venită de la DNA. Asta în condițiile în care numele său apare în documentul procurorilor care susțin că atribuirea coloanei oficiale prin acordul semnat de fostul vicepremier a constituit un folos necuvenit pentru procurorul general.

Prim-adjunctul Bogdan Licu și-a susținut însă doctoratul sub coordonarea lui Gabriel Oprea, după cum a arătat gândul aici, astfel că și acesta a pasat cererea DNA mai departe, nedorind să își pună semnătura pe ea. Într-un final, solicitarea DNA a ajuns la adjunctul Procurorului General, Codruț Olaru, fost șef al DIICOT, care a semnat-o și a transmis-o Senatului, acesta urmând să stabilească un calendar pentru dezbaterea ei în Comisia Juridică, apoi în plen.

„Procurorul general dorește să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenței, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz. În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluționată de prim adjunctul procurorului general”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Totodată, Nițu s-a abținut de la orice declarații referitoare la protocolul încheiat cu MAI prin care ar fi beneficiat de coloană oficială, obținând astfel, conform DNA, „foloase necuvenite”.

„Având în vedere obligația de rezervă specifică magistraților și consecvent poziției adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluționare, domnul Tiberiu Mihail Nițu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declarații în ceea ce privește aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcției Naționale Anticorupție”, se arată în comunicatul parchetului. 

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, pentru abuz în serviciu. Mai exact, procurorii îl acuză pe fostul vicepremier și ministru de interne că a folosit ilegal coloana oficială „în cvasitotalitatea deplasărilor”, inclusiv când mergea la restaurant și acasă. Magistrații explică în cererea de urmărire penală mecanismul care se pune în mișcare atunci când se formează coloana demnitarului, precizând că fiecare deplasare presupune redirecționarea unui număr semnificativ de agenți de poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul. În noaptea în care Bogdan Gigină a murit deschizând coloana oficială a lui Oprea dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu, precizează procurorii.

DNA îl acuză totodată pe Oprea de încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere. Consecință produsă de acesta ar fi un folos necuvenit pentru Nițu, susțin procurorii. Cererea privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea a fost transmisă procurorului general împreună cu referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului. Pentru a da explicații în fața procurorilor, senatorii trebuie să încuviințeze solicitarea DNA, cu votul a jumătate plus unul din cei prezenți. Oprea susține, însă, că este nevinovat și că nu regretă nicio decizie pe care a luat-o.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
O inscripție misterioasă ar putea dezvălui un templu pierdut