Prima pagină » Știri » Cum stau lucrurile în învățământul românesc | Modificarea numărului de ore va afecta 25.000 de cadre didactice

Cum stau lucrurile în învățământul românesc | Modificarea numărului de ore va afecta 25.000 de cadre didactice

Cum stau lucrurile în învățământul românesc | Modificarea numărului de ore va afecta 25.000 de cadre didactice
Sindicaliștii din învățământ spun că modificarea prin care numărul de ore la clasă va fi redus va duce la concedierea a 25.000 de cadre didactice, aceștia subliniind că e necesar ca aplicarea legii să fie amânată până la implementarea unor măsuri suplimentare, pentru a evita conflict de amploare.

Modificarea de către Senatul României a art. 66 din Legea Educației Naționale, în sensul reducerii numărului de ore din planurile cadru pentru învățământul preuniveritar este o măsură care, aparent, va aduce beneficii elevilor, „cu prețul concedierii a aproximativ 25.000 de cadre didactice”, atrag atenția reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Modificarea numărului de ore din planurile cadru va afecta aproximativ 25.000 de cadre didactice, dar și pe elevi . (…) Această măsură, poate fi utilă sistemului de învățămât numai dacă va fi însoțită de alte măsuri absolut obligatorii. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că, după promulgarea acestei legi de către Președintele României, trebuie emisă o Ordonanță de Urgență prin care să fie prorogat termenul de aplicare al acestei legi până când vor putea fi luate acele măsuri suplimentare obligatorii. În caz contrar, avertizăm că există riscul major de declașare a unui conflict de amploare în învățământul preuniversitar”, se precizează într-un comunicat de presă.

Aplicarea acestei legi nu poate să aibă loc fără o serie de măsuri suplimentare absolut necesare și, în ciuda faptului că scăderea numărului de ore din planurile cadru a fost prezentată ca o măsură benefică, pentru că elevii vor sta mai puțin la școală, în realitate aceștia vor fi afectați, la fel cum vor fi afectate multe cadre didactice, punctează profesorii din FSLI.

În sursa citată sunt precizate o serie de măsuri astfel încât reducerea numărului de ore din planurile cadru să nu aibă efecte negative asupra elevilor și cadrelor didactice:

– „modificarea programele școlare; altfel vom asista la un proces de epuizare a elevilor, prin comprimarea actualei materii școlare și așa sufocantă, într-un număr mai mic de ore la clasă;

– reducerea numărului de elevi la clasă, pentru îmbunătățirea calității actului educațional, precum și implementarea programului „Școală după școală” de care să beneficieze toți elevii, pentru a fi sprijiniți la realizarea temelor și, totodată, supravegheați, în condițiile în care cunoaștem faptul că tot mai multe familii nu mai au timpul necesar pentru aceste activități oferite copiilor. Acest program trebuie să aibă menirea de a pune în centrul atenției nevoile reale ale elevilor. Aceste măsuri sunt absolut necesare și pentru a putea asigura posturi pentru cele aproximativ 25.000 de cadre didactice afectate de această reducere a numărului de ore;

– introducerea programului gratuit „O masa caldă” care va asigura elevilor confortul de care au nevoie pentru a face față provocărilor din timpul zilei”, se mai arată în comunicat.

Ipoteza că măsura reducerii numărului de ore va conduce și la dispariția celor 3.800 de necalificați din sistem nu se va pune în practică, având în vedere că acește cadre didactice necalificate se regăsesc, în general, în unități de învățământ din zone izolate.

Punerea în practică a acestei legi, fără să se ia măsurile propuse, va fi evenimentul cu cel mai mare impact social negativ din istoria post-decembristă a României, mai precizează sursa citată.

„Această lege prin care se vrea reducerea numărului de ore din planurile cadru, fără a se lua măsurile suplimentare propuse, va fi o mai mare lovitură dată învățământului preuniversitar. De aceea este absolut necesar să fie prorogat termenul de aplicare a legii, până când se vor pune în practică și aceste măsuri suplimentare, pentru că este imposibil ca acestea să fie implementate până la 1 septembrie 2020, data la care ar trebui să intre în vigoare această lege. Altfel, există riscul major să fie declanșat un conflict de amploare în învățământul preuniversitar”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!