Prima pagină » Știri » Curtea de Apel Craiova menține decizia de condamnare la închisoare a lui Bercea Mondial în dosarul de evaziune

Curtea de Apel Craiova menține decizia de condamnare la închisoare a lui Bercea Mondial în dosarul de evaziune

Curtea de Apel Craiova menține decizia de condamnare la închisoare a lui Bercea Mondial în dosarul de evaziune
Curtea de Apel Craiova a menținut decizia Tribunalului Olt de condamnare a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, decizia putând fi atacată cu recurs.

Curtea de Apel Craiova a menținut decizia Tribunalului Olt de condamnare a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, decizia putând fi atacată cu recurs.

După ce a fost trimis în judecată în urmă cu un an pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și evaziune fiscală în formă continuată, Bercea Mondial a fost condamnat, în 13 martie 2012, de Tribunalul Olt, la doi ani de închisoare cu executare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocații săi au făcut imediat apel, iar dosarul s-a mutat la Curtea de Apel din Craiova.

Dosarul a suferit șapte amănări, iar în cursul zilei de miercuri magistrații au decis să îi mențină lui Anghel Sandu sentința dată de prima instanță. Ancheta a stabilit că în perioada 2001 – 2005, Bercea Mondial a acordat, sub formă de avans, marfă și împrumuturi financiare suma de 50.803.591.400 de lei vechi, în condițiile în care, între societățile administrate de acesta și firmele beneficiare nu s-au derulat tranzacții comerciale.

De asemenea, Bercea Mondial este acuzat că a distrus sau ascuns actele contabile aparținând celor cinci societăți al căror asociat și administrator a fost, pentru a îngreuna și obstrucționa controlul fiscal, situație care a impus efectuarea verificărilor de pe extrasele de cont ridicate din unitățile bancare unde societățile administrate au avut deschise conturile.

În urma controlului făcut de organele fiscale s-a mai stabilit că Bercea Mondial, în calitate de persoană fizică și persoană juridică, a acordat împrumuturi unor diferite persoane fizice și juridice de la care a perceput o dobândă lunară cuprinsă între cinci și 15%, veniturile astfel obținute în plus față de suma împrumutată nefiind declarate organelor financiare, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligațiilor către bugetul de stat.

În fața judecătorilor, Sandu Anghel a declarat că este nevinovat și că nu a făcut niciodată tranzacții fictive.

Decizia Curții de Apel nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

La sfârșitul lunii februarie, Bercea Mondial a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare cu executare, de magistrații Tribunalului Olt, în dosarul în care era acuzat că și-a înjunghiat nepotul, pe Ionuț Anghel, zis Mercedes.

Dosarul său privind tentativa de omor se află pe rol tot la Curtea de Apel din Craiova, iar următorul termen în proces va avea loc pe data de 4 decembrie. În prezent, Sandu Anghel este încarcerat la Penitenciarul din Craiova.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanța.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!