Prima pagină » Știri » Curtea de Conturi atacă ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii

Curtea de Conturi atacă ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii

Curtea de Conturi atacă ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii

Curtea de Conturi a finalizat Raportul de audit asupra activităţii privind protecţia consumatorilor. Iar rezultatele nu sunt tocmai în măsură să bucure prea tare conducerea ANPC. Concret, inspectorii Curții de Conturi arată că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a reacţionat cu promptitudine pentru protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare în contextul pandemiei, însă pentru domeniile privind echipamentele de protecţie şi activităţile turistice activitatea instituţiei nu a avut o eficacitate maximă.

În calitatea sa de instituţie care veghează asupra respectării drepturilor consumatorilor, ANPC se poziţionează în cadrul instituţiilor din sfera de acţiune a măsurilor necesare în contextul pandemiei de Covid-19. Echipa de audit a remarcat promptitudinea cu care ANPC a reacţionat pentru protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare. Astfel, ANPC a fost iniţiatorul măsurii de amânare a plăţii ratelor bancare cu 90 de zile, pentru românii cu credite ipotecare”, se menţionează în raport.

Ce nereguli a descoperit Curtea de Conturi

Auditul efectuat de Curtea de Conturi a remarcat faptul că pe site-ul ANPC nu a fost creată o secţiune distinctă Covid-19 care să cuprindă informaţii actuale prin care să fie îndrumaţi consumatorii în vederea soluţionării diferitelor probleme cu care se confruntă. De exemplu, achiziţionarea diferitelor pachete turistice pentru sejururi ce nu mai pot fi efectuate din cauza limitărilor de circulaţie impuse sau recuperarea sumelor achitate pentru transport aerian ce nu se mai poate efectua etc.

De asemenea, auditul a remarcat o implicare mai puţin activă a ANPC în cazul echipamentelor de protecţie şi al turismului.

În consecinţă, cu privire la cele două domenii identificate mai sus, activitatea ANPC nu a avut o eficacitate maximă, întrucât demersurile sale legale nu s-au materializat în soluţii unitare care să maximizeze susţinerea consumatorilor în relaţia cu operatorii în contextul pandemiei coronavirusului”, au concluzionat auditorii.

În acest context, Curtea de Conturi recomandă intensificarea eforturilor inclusiv prin realizarea de întâlniri cu reprezentanţi ai asociaţiilor consumatorilor şi ai asociaţiilor de turism, în vederea identificării unor soluţii unitare de rezolvare problemelor apărute în efectuarea vacanţelor planificate şi achitate în contextul pandemiei Covid-19 pentru obţinerea asigurării că legislaţia în vigoare şi drepturile consumatorilor sunt respectate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Protest la opt ani de la 10 August. Foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați, iar dosarul se apropie de prescripție
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau