Curtea Supremă a amânat pentru săptămâna viitoare verdictul în dosarul de incompatibilitate al președintelui Klaus Iohannis. UPDATE

Curtea Supremă a amânat pentru săptămâna viitoare verdictul în dosarul de incompatibilitate al președintelui Klaus Iohannis. UPDATE
Publicat: 14/01/2015, 17:05

Instanța supremă a admis, la ultimul termen de judecată din luna decembrie 2014 să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis și a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când au fost citați Iohannis și un reprezentant al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Atunci se va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acționarilor societăților Apă Canal și Piețe sau dacă raportul ANI va fi anulat.

Curtea Supremă a transmis un comunicat public în care explică faptul că, în acest caz, la fel ca în toate procedurile de filtrare a recursurilor, trebuie parcurse șapte etape.

Dacă până astăzi mai exista și posibilitatea ca judecătorii Curții Supreme să suspende procesul acum această soluție a ieșit din calcul. Unele analize arătau că procesul ar putea fi suspendat pentru că Iohannis are imunitate. Judecătorii nu au luat în calcul această posibilitate și vor decide clar dacă președintele s-a aflat sau nu în stare de incompatibilitate.

În cazul în care Iohannis este declarat incompatibil în timpul mandatului nu există pocedură de revocare din funcție.

Judecătoarea Andreea-Bianca Stoianoglo de la Tribunalul Constanța a analizat pe portalul de specialitate Juridice.ro situația lui Iohannis. În esență, judecătoarea susține că, în ipoteza că va fi declarat incompatibil, Iohannis va fi la mâna judecătorilor CCR. Judecătoarea susține totuși că dacă va fi găsit incompatibil Iohannis ar trebui să părăsească fotoliul de presedinte. Reluam mai jos cele mai importante aspecte ale analizei jduecătoarei Stoianoglo:

â–º În situația în care starea de incompatibilitate a fost constatată definitiv după constatarea de către Biroul Electoral Central a rămânerii definitive a candidaturii, nu există niciun temei legal pentru ca alegerea candidatului respectiv să nu fie validată de către Curtea Constituțională.

â–º De asemenea, situația creată nu constituie un caz de anulare a alegerilor, singura ipoteză de anulare a alegerilor fiind aceea a fraudei de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin.

â–º Desigur că interdicția instituită prin art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 nu poate fi ignorată. Apreciem însă că situația creată prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței stării de incompatibilitate cu privire la candidatul a cărui alegere ca Președinte al României a fost validată de către Curte poate fi circumscrisă imposibilității definitive a exercitării atribuțiilor de către președintele ales, caz de vacanță a funcției conformart. 97 din Constituția României.

â–º Consecința acestei vacanțe a funcției este interimatul funcției și organizarea de alegeri pentru un nou Președinte, în condițiile art. 98 din Constituție, cu mențiunea că textul constituțional limitează în mod explicit durata interimatului la 3 luni de la data la care la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al României, astfel că varianta unui interimat de trei ani, lansată în spațiul public, este în mod evident nefundamentată constituțional, cu atât mai mult cu cât atribuțiile privind dizolvarea Parlamentului și referendumul nu pot fi exercitate de către un președinte interimar.

â–ºViitorul apropiat ne va arăta poate dezlegarea pe care Curtea Constituțională o va da acestei situații deocamdată ipotetice dar generatoare de multiple dezbateri și controverse pentru a căror evitare o reglementare expresă și neechivocă este de dorit.

Cazul Iohannis, pe scurt:

În 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor S. C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

ANI a subliniat că potrivit legii un primar nu poate fi și reprezentant al municipiului într-o companei de stat. „Funcția de primar și viceprimar (…) este incompatibilă cu (…) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”, a arătat ANI într-un comunicat.

Pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a invalidat raportul ANI. Adică judecătorii au spus că Iohannis nu a încălcat legea și că interpretarea ANI este eronată. ANI a contestat decizia la Curtea Supremă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?