Prima pagină » Știri » De ce a devenit România importantă pentru americani în detrimentul Ungariei

De ce a devenit România importantă pentru americani în detrimentul Ungariei

De ce a devenit România importantă pentru americani în detrimentul Ungariei
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a discutat la Gândul Live despre ultimele evoluții de pe scena internațională și despre felul în care ar putea fi afectată România de acestea

„În Ungaria, pe de-o parte, din punct de vedere a politicii interne, lucrurile au ajuns într-o zonă incertă, în care Viktor Orbanu nu face altceva decât să conteste limitele democrației liberale. În al doilea rând, datorită acestei oferte, deschideri, pe care o realizează în flancul nordic al NATO și al Uniunii Europene, a primit din partea Moscovei și o serie de premii și o serii de beneficii. Inclusiv vizita pe care Putin urmează să o facă în luna februarie la Moscova, când se vor semna o serie de acorduri economice preferențiale este un astfel de premiu. Este evident că Ungaria parre a alege o altă cale decât cea a partenerilor săi”, a spus Cristian Diaconescu la Gândul LIVE.

„Faptul că Occidentul nu reacționează decât la nivel diplomatic, asta nu înseamnă că, pe termen mediu și lung, Ungaria ar avea ceva de câștigat din această diversiune”, a punctat fostul ministru de Externe. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Cabral, surprins în ipostaze pasionale cu o brunetă misterioasă! Imaginile care au stârnit un val de speculații
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Cabral, primele imagini cu noua iubită! Se anunță o mega-relație în showbiz
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De ce întârzie Hipster, cel mai COOL model Dacia? Explicația oferită chiar de directorul de design
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce pui aceeași melodie pe repeat și ce face, de fapt, creierul tău în tot acest timp