Prima pagină » Actualitate » De ce a murit Victor Socaciu. Artistul primise doi rinichi de la o fetiță în moarte clinică

De ce a murit Victor Socaciu. Artistul primise doi rinichi de la o fetiță în moarte clinică

De ce a murit Victor Socaciu. Artistul primise doi rinichi de la o fetiță în moarte clinică

Cântărețul Victor Socaciu a murit, luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, a anunțat fosta soție a artistului, Marina Almășan. Potrivit unor surse, acesta suferea de insuficiență renală, cardiacă și avea și diabet, fiind internat recent în spital.

În septembrie, rinichii lui Victor Socaciu au cedat și a avut nevoie de intervenția medicilor. Artistul avea diabet, dar a fost infectat și cu COVID-19, în luna aprilie 2021, fiind internat timp de 3 săptămâni.

Cântărețul s-ar fi infectat chiar în timpul festivalul folk de la Breaza, pe care l-a organizat. Festivalul a avut loc între 29-31 martie și, deși s-a desfășurat online, au fost prezenți și spectatori.

”În sala în care vom performa, live, vom avea o mână de spectatori, pur şi simplu pentru atmosferă, crearea unei atmosfere, să nu cântăm la un perete, ci să cântăm la 20 – 30 de oameni şi atunci acel schimb energetic pe care îl presupune dialogul artistic să fie posibil”, spunea, la momentul respectiv, Victor Socaciu.

În 2009 a primit doi rinichi de la o fetiță în moarte clinică

Artistul a ajuns la dializă în anul 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. I s-a recomandat transplantul, ca unică soluție pentru a scăpa de dializă, iar artistul s-a înscris pe lista de transplant. Artistul a fost operat în 2009 la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, când a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani aflată în moarte clinică.

„Am aflat și eu, întâmplător, de la un medic cunoscut că ar fi internat la Carol Davila, cu mai vechile probleme renale. I-ar fi cedat rinichii transplantați. Mai multe nu știu. Nu am ținut legătura cu Victor în anii aștia, că am avut peripeții în despărțirea noastră, dar îmi pare rău pentru el. Eu am fost alături de el când a avut dializa și după aceea transplantul. Îi cunosc problemele și îmi pare rău că nu a reușit să aibă grijă de el și să nu-i revină”, declara în septembrie, Marina Almașan.

Cântărețul Victor Socaciu a murit, luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, a anunțat fost soție a artistului Marina Almășan. Potrivit unor surse, acesta suferea de insuficiență renală, cardiacă și avea și diabet, fiind internat recent în spital.

Citește și A murit Victor Socaciu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea