Prima pagină » Știri » Diferențe uriașe de preț la transportul elevilor: De la 42 lei, la 491 lei pentru 50 de kilometri

Diferențe uriașe de preț la transportul elevilor: De la 42 lei, la 491 lei pentru 50 de kilometri

Diferențe uriașe de preț la transportul elevilor: De la 42 lei, la 491 lei pentru 50 de kilometri
Abonamentele decontate elevilor pentru transportul la școală înregistrează diferențe uriașe de preț de la un județ la altul, pe aceeași distanță, o firmă din Brăila cerând 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce, în Dolj, o altă companie percepe doar 42 de lei pentru același parcurs.

Abonamentele decontate elevilor pentru transportul la școală înregistrează diferențe uriașe de preț de la un județ la altul, pe aceeași distanță, o firmă din Brăila cerând 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce, în Dolj, o altă companie percepe doar 42 de lei pentru același parcurs.

Datele privind costul transportului elevilor, centralizate de Ministerul Educației pentru martie 2013 și obținute de MEDIAFAX, arată diferențe uriașe între tarife practicate de diferiți operatori pentru același număr de kilometri.

Astfel, în județul Brăila, compania Transirina Com cere 491 de lei pentru un abonament lunar ce asigură transportul zilnic pe o distanță de 50 de kilometri. Pentru același număr de kilometri, în județul Dolj, firma Ibraflor Com are un tarif de 42 de lei, adică de aproape 12 ori mai mic.

Diferențele flagrante la tarife au fost constatate și pe distanțe mai mici. Pentru distanța de 48 de kilometri, operatorul Autotim din Timiș cere 76 de lei pentru un abonament, în timp ce același Transirina Com are un tarif de 518 lei pentru aceeași distanță, mai mult decât pentru 50 de kilometri, potrivit centralizării Ministerului Educației.

La distanța de 30 de kilometri, prețul unui abonament variază între 30 de lei (CPT Arad) și 491 de lei (Transirina Com).

Pentru distanța de 26 de kilometri, BD Davidus cere, în Caraș-Severin, 345 de lei pentru un abonament, în timp ce, pentru același parcurs, tariful la Antares Transport, în Vâlcea, este de 36 de lei.

Tot în Caraș-Severin, la operatorul Marusia Com, abonamentul costă 500 de lei pentru 23 de kilometri, aceeași distanță fiind taxată, în Iași, cu 46 de lei, de Regia Autonomă de Transport Public Iași.

Situația este similară pe distanța de 20 de kilometri, pentru care, în Bihor, abonamentul costă 400 de lei la PFA Molnar Radu și doar 36 de lei la RAGCPS Săcele, în județul Brașov.

Conform aceleiași centralizări, pentru 9 kilometri, abonamentul costă 240 de lei în Constanța, la operatorul Metropolitan, și 18 lei în Timiș, la Giroceana SRL.

Tot Metropolitan are are cel mai mare tarif din țară și pe distanța de 3 kilometri, respectiv 166 de lei abonamentul lunar în Constanța, în timp ce, pentru un parcurs identic, firma Tursib cere doar 15 de lei în județul Sibiu.

În martie, la nivel național, operatorii de transport au vândut elevilor 142.516 de abonamente, în valoare de peste 20 de milioane de lei.

Cele mai multe abonamente, 11.636, sunt pe distanța de 10 de kilometri, iar 11.205, pe 15 kilometri.

Pentru distanța de 10 kilometri, prețul unui abonament variază între 25 de lei și 326 de lei.

La această sumă s-au adăugat 1,62 milioane de lei din abonamente CFR, conform datelor Ministerului Educației.

În mai, elevii din mai multe județe au făcut grevă japoneză, reclamând că nu le-au fost decontați banii de navetă.

În 30 mai, Ministerul Educației a anunțat că 50 milioane de lei au fost deblocați pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor. O primă tranșă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor fusese deblocată anterior.

Ministerul Educației Naționale vrea să cumpere în leasing 800 de microbuze școlare, în valoare de 31 de milioane de euro fără TVA, mașinile fiind destinate trasportului elevilor din mediul rural către școli, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică la începutul lui iunie.

Potrivit Legii educației, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 de kilometri, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Contactați de MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Educației au declarat că tarifele foarte mari nu pot fi considerate ilegale, dar sunt, cu certitudine, imorale. De aceea, ministerul intenționează amendarea legii astfel încât elevii care fac naveta să primească personal o anumită sumă, în care să se încadreze, au mai spus sursele citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Unde trăiește cea mai ciudată pisică din lume?