Dinel Staicu, condamnat la nouă ani de închisoare

Redactor:
Otilia Ciocan
Dinel Staicu, condamnat la nouă ani de închisoare
Fostul președinte al Societății de Investiții Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat la nouă ani de închisoare de Curtea de Apel București, în dosarul deschis de procurorii anticorupție pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro.

Decizia luată miercuri de judecătorii Curții de Apel București este definitivă.

În primă instanță, Dinel Staicu, primise o pedeapsă de 11 ani de închisoare, în urma unei sentințe a Judecătoriei Sectorului 2, din decembrie 2013.

Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Instanța a mai dispus și interdicția ca Staicu să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de cinci ani.

În același dosar a fost condamnat și Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de șapte ani închisoare.

Tot potrivit deciziei luate miercuri de instanță, fostul director general al SC BDJ SA Craiova, Carmen Ioana Popescu, a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de cinci ani închisoare. În același dosar a fost condamnat patru ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și pentru asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Și fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaș. El a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Națională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeași infracțiune la patru ani de închisoare.

Curtea de Apel București a dispus, pentru Iulian și Tudorică Siclitaru, pedepse de câte patru ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Fostul administrator al SC Delta Telecom SA, Adrian Bogza, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Magistrații de la Curtea de Apel București au mai dispus ca toți inculpații din dosar să achite Transgaz SA peste 24 de milioane de lei, reprezentând daune materiale.

Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007 în dosarul privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro. Alături de acesta au fost deferiți justiției Aurel Gabriel Coconea – fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, Cornel Teodor Volintiru – fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu și Vlad Rebega – foști directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu – fost director general adjunct al SC Asigurarea Națională Română SA, Adrian Georgel Bogza – fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum și Iulian și Tudorică Siclitaru.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au stabilit că, în perioada august 2000 – iulie 2001, Aurel Coconea ar fi încheiat ilegal 14 convenții de plăți cu cinci societăți cu capital integral de stat, prin care ar fi interpus în circuitul financiar dintre societățile de stat transportatoare, distribuitoare și respectiv beneficiare de gaze naturale, patru firme private controlate de Dinel Staicu. Cele patru firme sunt SC BDJ SA Craiova, SC Padogaz SA București, SC Sironex SA Craiova și SC Dumimpex SM SRL București.

Convențiile de plăți ar fi fost încheiate cu încălcarea OUG 10/1997 și a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999.

Astfel, la solicitarea SNTGN Transgaz SA Mediaș, societățile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor patru firme suma de 132,5 miliarde de lei vechi.

Anchetatorii au stabilit că cele patru firme controlate de Dinel Staicu – reprezentate de Cornel Volintiru, Vlad Rebega, Carmen Ioana Popescu, Tudorică și Iulian Siclitaru – nu ar fi avut activitate comercială, nu ar fi avut relații comerciale cu societățile implicate în încheierea actelor de compensare și nici nu ar fi prezentat credibilitate financiară.

Sumele de bani astfel încasate ar fi fost direcționate către firmele din grupul controlat de omul de afaceri craiovean Dinel Staicu și ar fi ajuns în conturile personale ale acuzaților sau în conturile altor societăți în care aceștia ar fi fost implicați și de unde ar fi fost retrase în numerar.

Pentru negocierea și încheierea convențiilor de plăți, Dinel Staicu ar fi beneficiat și de sprijinul lui Adrian Bogza, care ar fi primit suma de nouă miliarde de lei vechi, achitată în contul SC Delta Telecom SA, cu titlu de comision de intermediere, potrivit DNA.

În 4 aprilie 2011, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).

Omul de afaceri, care își schimbase numele în Dinel Nuțu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanța de executare a pedepsei l-a dat în urmărire națională pe vechiul nume. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri și-a ridicat noua carte de identitate, însă autoritățile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliștilor, au fost solicitate informații de la Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date.

În 7 aprilie 2011, el a fost dat în urmărire internațională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Staicu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în țară și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestație în anulare, iar un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel București, a decis, la 22 februarie 2012, încetarea procesului penal pornit împotriva lui Staicu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia și a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanță s-a pronunțat pe acuzațiile aduse acestuia.

Ulterior, Dinel Staicu, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, fiul acestuia Florin Cergan, și Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost arestați pentru fapte de corupție, respectiv dare și luare de mită.

Fosta judecătoare este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea de șapte ani de închisoare primită de Dinel Staicu în dosarul BIR și pentru intervenții în alte dosare. Între timp, Viorica Cîrstoiu a fost plasată în arest la domiciliu și condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influență, înșelăciune, iar fiul său, Florin Cergan, a primit doi ani de închisoare pentru trafic de influență, decizia nefiind definitivă.

Femeia devenită vedetă peste noapte în România, nevoită să facă videochat! "Nu mi-aş face vreodată...
O recunoşti? Boala a schimbat-o radical. Cândva, era una dintre cele mai elegante doamne de...
FOTO. Laura Cosoi, dezbrăcată în așternuturi! Cum s-a lăsat pozată superba blondă
Bărbatul de 50 de ani cu care se căsătorește fiica lui VADIM TUDOR! Toată lumea...
Cea mai frumoasă gimnastă din lume, mesaj șocant: `Nu mai trăim în epoca de piatră!`...
Fiul unui mare lider PSD a vrut să se arunce de pe pod! Momente uluitoare...
Le-au injectat ser fiziologic în loc de vaccin. Unde s-a întâmplat
BANCUL ZILEI – Răpit si violat cu sălbăticie de 10 prostituate
Cum controlăm noua tulpină de coronavirus? Explicațiile unui medic pneumolog
O recunoşti? Boala a schimbat-o radical. Cândva, era una dintre cele mai elegante doamne de...
Viață de bogătan! Ion Țiriac a uitat 2 Ferrari-uri într-un garaj din München. Ce s-a...
SINGURUL loc de pe glob în care Rusia și SUA trăiesc în COMPLETĂ armonie și...
Despre Mălina Olinescu se știa că s-a sinucis, dar acum s-a aflat adevărul! Mărturie BOMBĂ,...
ULTIMA ORĂ. ȘOC! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu femeia din Bacău care a murit...
BAYWATCH: Veste tristă. Atăzi trăiește pe străzi și caută în gunoaie: „Nu mă spăl pentru...
Anunțul ȘOC despre Sebi, la fix două săptămâni de la dispariție. Ce s-a întâmplat, de...
Theresa Ivancik, femeia cu bicepși de 40 de centimetri care este des confundată cu un...
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani....
Cine este femeia care S-A ÎMBOGĂŢIT cu o resursă din Carpaţi de care românii NU...
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
Inchide