Prima pagină » Știri » Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu
Istvan Lucian Medvaș, director în CNAS, este cercetat pentru abuz în serviciu, în cazul unor achiziții privind servicii de mentenanță pentru o aplicație informatică de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licențe decât cele folosite de CJAS, prejudiciul fiind de peste 150.000 euro.

Istvan Lucian Medvaș, director în CNAS, este cercetat pentru abuz în serviciu, în cazul unor achiziții privind servicii de mentenanță pentru o aplicație informatică de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licențe decât cele folosite de CJAS, prejudiciul fiind de peste 150.000 euro.

Istvan Lucian Medvaș este urmărit penal pentru tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) și abuz în serviciu, arată miercuri Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2010, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a organizat procedura de achiziție pentru „servicii de mentenanță și suport tehnic pentru sistem ERP”, o aplicație informatică de management al resurselor. Licențele de exploatare a sistemului ERP fuseseră achiziționate de la SC SIVECO România SA în perioada 2003-2007.

„Procedura de achiziție a serviciilor de mentenanță din anul 2010 a fost inițiată în trei rânduri, întrucât în primele două cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanțelor în cel de-al doilea”, a precizat DNA.

Procurorii susțin că prin această procedură s-au achiziționat mentenanță și suport tehnic pentru toate licențele deținute la nivelul CNAS și al caselor județene, respectiv pentru 1.296 de licențe, „fără a se ține seama de faptul că nu toate aceste licențe erau utilizate”.

Potrivit datelor obținute de procurori până în prezent, cel puțin 268 de licențe nu erau utilizate, astfel că, prin achiziția de mentenanță și suport tehnic pentru acestea s-a produs un prejudiciu CNAS și Caselor Județene de Asigurări de Sănătate în valoare de peste 150.000 de euro, precum și un avantaj patrimonial în favoarea SC SIVECO România SA.

„Concret, în calitate de director al Direcției Sisteme Informatice (DSI) în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), suspectul Medveș Istvan Lucian a întocmit o serie de acte în cadrul procedurii de achiziție desfășurată în perioada ianuarie-aprilie 2010 prin care se prevedea achiziția de mentenanță și suport tehnic pentru un număr mai mare de licențe decât cele utilizate efectiv și, la data de 29.04.2010, a semnat Acordul cadru prin care, de asemenea, se prevedea achiziția de mentenanță și suport tehnic pentru un număr mai mare de licențe decât cele utilizate efectiv, ceea ce a dus la crearea prejudiciului sus-menționat”, au mai arătat procurorii.

În primele două cazuri, actele de procedură au fost anulate, însă în al treilea caz, procedura a fost finalizată, achiziționându-se mentenanță și pentru licențe neutilizate la nivelul CNAS și Caselor Județene.

Procurorii i-au prezentat lui Lucian Medvaș acuzațiile.

DNA a precizat că în această cauză este urmărită penal și o altă persoană, pentru același tip de infracțiuni, până în prezent acesteia nefiindu-i aduse la cunoștință învinuirile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci