Prima pagină » Știri » DNA cere încă două mandate de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță

DNA cere încă două mandate de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță

DNA cere încă două mandate de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță
Procurorii DNA Ploiești au cerut, miercuri, două noi mandate de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, cererile fiind trimise Tribunalului Prahova și Înaltei Curți de Casație și Justiție, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților DNA Ploiești, cererea de arestare preventivă trimisă către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost făcută în dosarul cumnatului fostului premier Victor Ponta, Iulian Herțanu,în care omul de afaceri este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Către Tribunalul Prahova, procurorii anticorupție au trimis cererea de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiță în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani. Potrivit DNA, Ghiță i-ar fi dat fostului premier Victor Ponta 220.000 de euro pentru a-i asigura un loc eligibil la alegerile din 2012, iar banii ar fi fost folosiți pentru organizarea unei vizite în România a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Dosarele în care procurorii au cerut miercuri arestare preventivă erau singurele în care Sebastian Ghiță nu avea cereri sau mandate de acest fel.

Sebastian Ghiță are deja emise trei mandate de arestare preventivă în lipsă.

DNA a cerut, vineri, instanței supreme, emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care acesta este judecat alături de fostul primar din Ploiești, Iulian Bădescu. În susținerea solicitării, procurorii DNA au invocat faptul că acesta se sustrage de la judecată. În acest dosar, fostul deputat Sebastian Ghiță este judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani.

În prezent, Sebastian Ghiță este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorități la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.

Judecătorii Curții Supreme de Justiție din Serbia au extins, miercuri, cu 40 de zile, la cererea României, termenul limită pentru trimiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiță, a declarat Bojana Stankovici, purtătorul de cuvânt al instanței, citată de agenția Tanjug.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Milioane de produse de pe SHEIN și Temu, mai scumpe în Uniunea Europeană