Prima pagină » Știri » Doi bărbați au murit, alți patru sunt spitalizați, după ce ar fi băut alcool metilic

Doi bărbați au murit, alți patru sunt spitalizați, după ce ar fi băut alcool metilic

Doi bărbați au murit, alți patru sunt spitalizați, după ce ar fi băut alcool metilic
Poliția Călărași a deschis o anchetă după ce a fost sesizată de medici că doi bărbați din Dragalina au decedat în spitale, după ce ar fi băut alcool metilic, iar alți patru bărbați sunt internați, doi fiind în stare gravă, și în acest caz existând suspiciunea de intoxicație cu alcool metilic.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani și unul în vârstă de 58 de ani, ambii din localitatea Dragalina, județul Călărași, au murit în spitale din București și Călărași, unde ajunseseră în stare gravă, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat după ce au consumat alcool metilic.

Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Călărași au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că polițiștii au fost sesizați de cadrele medicale cu privire la moartea suspectă a celor doi și au deschis dosar penal în acest caz.

În prezent, anchetatorii așteaptă rezultatele necropsiilor, urmând ca legiștii să stabilească dacă a fost vorba despre intoxicație și dacă substanța ingerată a fost alcool metilic.

Între timp, alți patru bărbați din Dragalina au ajuns la spital acuzând stări de rău, și în cazul acestora existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat după ce au băut alcool metilic. Doi din cei patru sunt internați la un spital din Călărași, iar ceilalți doi, care sunt în stare gravă, au fost duși la spitale din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...