Prima pagină » Știri » Doi copii de cinci și șapte ani au fost salvați dintr-un incendiu ce le-a cuprins gospodăria. Focul a fost produs de un gest neglijent

Doi copii de cinci și șapte ani au fost salvați dintr-un incendiu ce le-a cuprins gospodăria. Focul a fost produs de un gest neglijent

Doi copii de cinci și șapte ani au fost salvați dintr-un incendiu ce le-a cuprins gospodăria. Focul a fost produs de un gest neglijent
Doi copii de cinci și șapte ani din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, a căror gospodărie a luat foc luni dimineață, au fost salvați după ce au fost scoși din zona afectată de incendiu de o vecină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, gospodăria unei femei din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, a luat foc, luni dimineața, iar inițial pompierii au fost informați că în interior s-ar afla trei copii.

„Din fericire, informația nu s-a concretizat, fiind vorba de doi minori, cu vârste de cinci, respectiv șapte ani, care au ieșit la timp din casă și se aflau într-o zonă în care erau în deplină siguranță”, a precizat Alin Găleată.

La sosirea pompierilor militari, incendiul cuprinsese o anexă și acoperișul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit, iar focul a fost stins după aproximativ o oră, fiind salvată locuința.

Pe timpul intervenției, paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unei femei, în vârstă de 48 de ani, care a suferit un atac de panică, ea fiind proprietara gospodăriei învecinate și cea care s-a asigurat că cei doi copii au ieșit în siguranță din zona afectată de incendiu.

Din primele cercetări a reieșit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un rest de țigară aruncat de o persoană neglijentă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
CRIZĂ de aparate de aer condiționat în Europa
Click
Românul care a fugit de sărăcie și a ajuns parașutist profesionist în Legiunea Străină. „Am avut halucinații de foame și de sete”
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Artificiile trase de Ziua Americii puteau să doboare un avion: „Tocmai am auzit o bubuitură!”
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O fosilă de maimuță din Egipt, veche de 17 milioane de ani, ar putea rescrie originile umane