Prima pagină » Știri » Doi dintre răniții în explozia din Medgidia au murit

Doi dintre răniții în explozia din Medgidia au murit

Doi dintre răniții în explozia din Medgidia au murit
Doi dintre răniții aduși la Spitalul de Arși din București după explozia din 4 martie de la Medgidia au încetat din viață, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

„Primul care a decedat a fost bărbatul care avea arsuri pe 98% din suprafața corpului, iar apoi, mai precis ieri (marți), a murit și una dintre cele două femei aduse la Spitalul de Arși, respectiv cea mai în vârstă”, au mai spus sursele citate.
O altă femeie rănită în explozie este internată, în continuare, la Spitalul de Arși.

Tot în București, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a fost adus, în stare gravă, și un copil rănit în aceeași explozie.

„Starea lui este în continuare gravă, dar stabilă. Se află la terapie intensivă”, spun medicii.

Douăsprezece persoane au fost rănite în explozia care a avut loc, la 4 martie, într-un apartament de la etajul al doilea al unui bloc de locuințe cu patru niveluri, situat pe bulevardul Independenței din Medgidia, deflagrația fiind urmată de un incendiu.

În afara celor patru victime aduse în Capitală, celelalte persoane rănite, majoritatea fiind intoxicate cu fum, au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul din Medgidia și la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Pompierii constănțeni au reușit să stingă incendiul care a urmat exploziei după o intervenție care a durat aproximativ două ore.

Primarul din Medgidia, Marian Iordache, declara după producerea exploziei, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aproximativ 20 de apartamente aflate pe scara blocului unde a avut loc explozia au fost avariate.

După producerea deflagrației, alimentarea cu gaz pe scara blocului respectiv a fost oprită.

Locatarii blocului afectat de explozie s-au întors, vinerea trecută, în apartamentele lor, după ce acestea au fost racordate din nou la apă și energie electrică, însă nu și la gaz, Primăria alocând aproximativ 50.000 de lei pentru ca oamenii să aibă uși și ferestre noi la locuințe

Pompierii nu au stabilit cu exactitate cauzele deflagrației, dar principala ipoteză este că a fost vorba despre o acumulare de gaze de la o butelie. Deși blocul este alimentat cu gaze, apartamentul în care s-a produs explozie nu este racordat la rețeaua de gaze, proprietarii folosind în continuare butelii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci