Prima pagină » Știri » Dosar penal! O femeie a plecat cu bebelușul din Spitalul Județean Constanța, după ce au fost confirmați cu coronavirus

Dosar penal! O femeie a plecat cu bebelușul din Spitalul Județean Constanța, după ce au fost confirmați cu coronavirus

Dosar penal! O femeie a plecat cu bebelușul din Spitalul Județean Constanța, după ce au fost confirmați cu coronavirus

O femeie de 32 de ani a plecat, sâmbătă, din Spital Județean Constanța, împreună cu copilul ei de două luni, după ce medicii au anunțat-o că ambii au fost confirmați cu Covid-19.

Potrivit IPJ Constanța, citat de Mediafax, polițiști au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă de 2 luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmați cu COVID-19.

Polițiștii au reușit în scurt timp să o identifice pe femeie, iar aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, împreună cu copilul ei.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Parastas cu peste 30 de persoane în Constanța. Amendă dură pentru administratorul localului

În 17 octombrie, administratorul unui local din Constanța a fost sancționat cu 10.000 de lei. Pe terasa restaurantului a avut loc un parastas la care au luat parte peste 30 de persoane.

Pe terasa localului din Constanța a fost organizată o comemorare în cursul zilei de sâmbătă, iar poliția a intervenit în forță și a aplicat o amendă dură pentru administratorul restaurantului.

“Astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 12,00, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 1 Constanţa şi jandarm al G.M.J. Tomis Constanţa, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Constanţa, ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis IPJ Constanţa.

Potrivit IPJ Constanța, echipajul de intervenţie a constatat că este vorba despre un parastat, care se desfăşura pe terasa restaurantului. Participau 30 de persoane și, astfel, s-au încălcat prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Execuție transmisă în direct, anunțată de Pentagon. Cine este Nidal Hasan, fostul psihiatru militar condamnat la moarte
Digi24
Misterul celor trei surori care s-au sinucis împreună în UK. Ultima vizită pe care au făcut-o înainte de a se arunca în mare
Cancan.ro
Manelista Roxana, regină pe yachtul milionarului TINMAR care a dus-o acasă cu avion privat!
Ce se întâmplă doctore
Sosul de roșii pentru iarnă, secretul unui chef italian. Greșeala pe care trebuie să o eviți: „Nu folosiți…”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ