Dosarul „Fraudă la referendum”. DNA cere pedepse cu suspendare pentru doi dintre inculpați

Dosarul Fraudă la referendum. DNA cere pedepse cu suspendare pentru doi dintre inculpați
Publicat: 24/01/2014, 12:23
Actualizat: 01/02/2019, 03:51

Procurorii anticorupție au cerut vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării pentru doi dintre inculpații din dosarul „Fraudă la referendum”, după ce aceștia au recunoscut integral faptele de care sunt acuzați.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au luat în discuție, vineri, separat de dosarul „Fraudă la referendum”, cazul celor două persoane care și-au recunoscut vinovăția.

Procurorul DNA prezent la ședința de judecată le-a cerut magistraților constatarea faptelor de care sunt acuzați soții Marius Marinel și Simona Cristina Preduț și condamnarea acestora la pedepse cu suspendare. Acesta a arătat că cei doi nu erau instruiți din punct de vedere legal, că la nivel rural nu se cunoaște atât de bine practica de votare și că, în acest context, aceștia ar putea fi condamnați la o pedeapsă cu suspendare.

La rândul lor, avocații celor doi au depus la instanță o decizie anterioară, dintr-un alt proces ce viza infracțiuni la legea electorală, în care s-au dispus pedepse administrative, cu amenzi.

Avocații au cerut judecătorilor să se constate că faptele celor doi nu sunt de impact și că, prin prisma bunei-credințe de care au dat dovadă, după ce au colaborat, de la începutul anchetei, cu procurorii, ar putea să fie achitați sau amendați administrativ.

Judecătorii instanței supreme au rămas în pronunțare în acest caz și urmează să ia o decizie în 27 ianuarie.

Avocatul soților Marius Marinel și Simona Cristina Preduț a arătat, în 10 ianuarie, că aceștia doresc să fie judecați prin procedura simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală, prin care se arată că inculpatul recunoaște integral acuzațiile ce i se aduc de către anchetatori, iar în acest context i se scade o treime din pedeapsa ce va fi aplicată.

Tot atunci, instanța a stabilit ca audierile în dosarul „Fraudă la referendum” să înceapă în 14 februarie, cu un prim lot de persoane, respectiv membrii Secției de votare 105, iar în 28 februarie să fie audiat un al doilea lot, cu membri ai secției de votare 140.

Liviu Dragnea declara atunci, la ieșirea din sala de judecată, că nu se teme de declarațiile pe care le vor da cei doi inculpați care vor să admită acuzațiile DNA. Dragnea preciza că nu-i cunoaște pe cei doi și că aceștia nu au de unde să-l cunoască pe el. „Nu au ei ce să declare despre mine”, a mai spus Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea arăta că nu va mai comenta pe viitor cazul în fața presei, dar că va veni la instanță ori de câte ori este nevoie, pentru lămurirea acuzațiilor ce i se aduc. Dragnea preciza că este posibil ca și el să fie audiat la termenul din 14 februarie.

Dosarul „Fraudă la referendum”, în care sunt acuzați Liviu Dragnea și alte 74 de persoane, se judecă în continuare la ICCJ, după ce judecătorii au respins, în 10 ianuarie, atât cererea ca unii dintre inculpați să fie judecați de alte instanțe, cât și solicitarea ca dosarul să fie retrimis la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.

Instanța supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimiși în judecată Liviu Dragnea și alte 74 de persoane, și a stabilit primul termen în 18 februarie 2014. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o cerere a DNA și a preschimbat primul termen în dosarul „Fradă la referendum”, stabilind ca judecarea în această cauză să înceapă cu trei luni mai devreme, respectiv în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat și vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale”.

Anchetatorii susțin că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

„Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor implicate în desfășurarea procesului de votare – președinți și membri ai secțiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora și introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obținute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Procurorii au mai arătat, în rechizitoriu, că Liviu Dragnea a încercat să întârzie cât mai mult trimiterea în judecată, a făcut numeroase cereri de amânare a prezentării probelor, nu a dorit ascultarea interceptărilor și a avut o conduită „dilatorie”. Aceștia precizau că pentru ceilalți învinuiți, prezentarea materialului de urmărire penală a durat aproximativ trei săptămâni, în timp ce, în cazul lui Dragnea, procedura a început la 18 iunie și nu s-a încheiat până la trimiterea dosarului la instanță.

„Având în vedere cronologia desfășurării acestei activități de prezentare a materialului de urmărire penală, se consideră că termenul acordat pentru finalizarea acestei activități este unul rezonabil, astfel încât dreptul la apărare nu a fost golit de conținut, ci a avut un caracter efectiv, conduita procesuală a învinuitului Dragnea Liviu-Nicolae fiind, în mod indiscutabil, una de tergiversare a încheierii acestei proceduri mai sus menționate (raportat la atitudinea procesuală a celorlalți 78 coînvinuiți se poate face o constatare simplă, respectiv faptul că pentru toți ceilalți 78 de învinuiți materialul de urmărire penală strâns în cele 84 de volume a fost prezentat acestora în aproximativ trei săptămâni, și anume în perioada 14 mai – 4 iunie, în timp ce pentru învinuitul Dragnea Liviu-Nicolae procedura a început în ziua de 18 iunie și nu s-a încheiat nici până în prezent, ca urmare a conduitei sale procesuale indiscutabil dilatorii)”, a arătat procurorul Lucian Papici, cel care a dispus trimiterea în judecată a lui Dragnea.

Potrivit anchetatorilor, Dragnea a studiat volumele de urmărire penală care îl vizau în mod direct, însă, ulterior, nu a dorit să asculte interceptările telefonice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata