Prima pagină » Știri » Dosarul tragediei din Apuseni, preluat de Parchetul Militar. Procuror: „Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de ministru”

Dosarul tragediei din Apuseni, preluat de Parchetul Militar. Procuror: „Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de ministru”

Dosarul tragediei din Apuseni, preluat de Parchetul Militar. Procuror:
Potrivit legii, când un dosar penal vizează activitatea unor cadre militare ancheta este realizată de Parchetul Militar.

La două săptămâni de la producerea accidentului aviatic din Cluj în care pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion au decedat, procurorul Augustin Lazăr, cel care a condus ancheta penală, a constatat că există suspiciuni privind o „conduită culpabilă” din partea miniștrilor care au gestionat operațiunile de localizare și salvare a răniților. Contactat de gândul, procurorul a explicat că s-a referit la miniștrii care potrivit legii sunt responsabili de coordonarea celulelor de criză de la Ministerul de Interne și Ministerul Transporturilor. 

Reamintim că la trei zile după accidentul aviatic, Radu Stroe și-a dat demisia din funcția de ministru. Ministerul Transporturilor este condus de Ramona Mănescu de la PNL. Astăzi dosarul accidentului aviatic a fost preluat de Parchetul Militar, iar procurorul Lazăr a afirmat că acest parchet va determina implicarea și calitatea procesuală a miniștrilor responabili. 

CITEȘTE AICI O ANALIZĂ GÂNDUL DESPRE RESPONSABILII OPERAȚIUNILOR DE LOCALIZARE ȘI SALVARE

Dosarul accidentului aviatic din Apuseni care a avut loc în urmă cu două săptămâni a fost preluat de Parchetul Militar. Procurorii Parchetului Curții de Apel Alba care au investigat dosarul arată că în urma cercetărilor au constat că printre persoanele care urmează să fie audiate în dosar se numără și militari. Astfel că, potrivit legii, când un dosar penal vizează activitatea unor cadre militare ancheta este realizată de Parchetul Militar. Procurorul Augustin Lazăr cel care a condus ancheta până în prezent a declarat că în dosar există suspiciunea unei „conduite culpabile” din partea unui ministru implicat în acțiunile de căutare și salvare de după prăbușirea avionului. 

Pe 21 decembrie la o zi după accidentul aviatic care a dus la moartea pilotului Adrian Iovan și a studentei Aurelia Ion procurorii Parchetului Curții de Apel Alba Iulia au început urmărirea penală in rem, adică au început urmărirea penală fără a identifica un vinovat. Procurorii au colectat probe și în paralel Centrul de Analiză și Investigații pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) realizează o investigație a cauzelor care au dus la prăbușirea avionului. 

Procurorul general al Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr cel care a coordonat ancheta, a declarat, marți, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”, a spus procurorul citat de Mediafax.

„Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari și care ar atrage competența procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituțiile centrale ale statului/ Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru și în final se va da o soluție cu referire la toate aceste persoane”, a declarat Lazăr. Contactat de gândul procurorul Lazăr a explicat că s-a referit la miniștri care potrivit legii aveau responsabilitatea celulelor de criză de la Ministerul de Interne și Ministerul Transporturilor. 

El a spus că astfel s-a pus problema dacă este atrasă competența Parchetului Curții Militare de Apel sau competența secției militare a Parchetului ICCJ.

„În final va trebui să se dea o soluție, să se cenzureze conduitele persoanelor care au avut atribuții în acest domeniu și să se clarifice dacă ele au fost conforme cu procedurile care au fost ridicate și depuse la dosar sau au acționat cu întârziere și atunci ar exista o anumită culpabilitate pentru anumite persoane”, a spus el.

Potrivit procurorilor în anchetă au fost realizați următorii pași: „a fost cercetat locul producerii accidentului, au fost ridicate probe; au fost audiate persoanele vătămate în accident, persoanelor care au participat, în diferite calități, la operațiunile de salvare, medici de urgență etc. Au fost audiați 28 de martori din cadrul ISU, SMURD, personal silvic, jandarmi, localnici, precum și cele 5 persoane vătămate.”

Procurorii au mai dispus, de asemenea, efectuarea unor rapoarte medico-legale, s-au solicitat și depus documentele relevante de la instituțiile în cauză.
De la fața accidentului procurorii au recuperat aparatul GPS și stația ELT acestea urmând a fi  trimise spre examinare la un laborator de specialitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...