Prima pagină » Știri » Dragnea: Am votat cu speranța că ziua de azi poate fi un început pentru un drum nou pentru PSD

Dragnea: Am votat cu speranța că ziua de azi poate fi un început pentru un drum nou pentru PSD

Dragnea: Am votat cu speranța că ziua de azi poate fi un început pentru un drum nou pentru PSD
Liviu Dragnea, unicul candidat la șefia PSD, a votat, duminică, la Turnu Măgurele, afirmând că aceste alegeri interne sunt prima probă serioasă pe care o dă PSD "ca dorință de a se implica într-un minim exercițiu de democrație".

„Este prima probă serioasă pe care o dă acest partid ca și existență, ca și prezență, ca și activitate și ca și dorință de a se implica într-un minim exercițiu de democrație”, a declarat Liviu Dragnea, după ce a votat.

Liviu Dragnea a afirmat că a votat cu speranța că alegerile la care participă pot fi un nou început pentru PSD, adăugând că PSD are, astfel, „șansa să fie primul partid care înțelege că cetățenii români își doresc din ce în ce mai mult să participe la decizie și să se țină cont de părerile lor”.

„Am votat cu speranța că ziua de astăzi poate să fie un început pentru un drum nou pentru PSD. Este vorba despre încheierea unui ciclu politic, avem în față multe provocări și prin execițiul de astăzi și prin acțiunile pe care le vom întreprinde în zilele următoare, PSD are șansa să fie primul partid care înțelege că cetățenii români își doresc din ce în ce mai mult să participe la decizie, să fie consultați, să se țină cont de părerile și propunerile lor și de modul cum doresc să arate țara, societatea”, a spus Dragnea.

Social-democratul înscris în cursa pentru șefia partidului a mai spus că PSD are, de asemenea, șansa să își asume principiile fundamentale ale stângii. „PSD are șansa să devină într-adevăr un partid de stânga, o stângă modernă, care să sprijine și să își asume principiile fundamentale ale stângii, solidaritate, justiție socială, egalitate de șanse. Dar, în aceea și măsură sau poate în mai mare măsură, ceea ce PSD a arătat în acești ani de guvernare, că poate fi partidul progresului social, economic, cultural”, a adăugat el.

Dragnea a mai afirmat că aceste alegeri interne sunt importante pentru a vedea „cât de activ este acest partid, cât de bine organizat este și cât de importantă este această acțiune pentru fiecare membru de partid”.

Acesta a afirmat că a vorbit cu mai mulți membri PSD care l-au asigurat că alegerile interne sunt tratate „cu seriozitate”.

Liviu Dragnea a mai afirmat că alegerile interne ale PSD au atras atenția și unor asociații care au trimis solicitări de acreditare. Este vorba despre Asociația Bloggerilor, Asociația pentru Dialog Social și Asociația Drumul Taberei, două dintre ele au cerut acreditate numai pentru municipiul București și una dintre acestea a solicitat acreditare pentru a trimite observatori în secțiile de votare din întrega țară.

„Vreau să spun, de asemenea, că am văzut câteva procupări ale unor cetățeni, în sensul că, vineri, au fost primite la partid trei solicitări de acreditare, din partea unor asociații. Noi le-am acordat acreditări pentru a trimite observatori, sper să fi avut capacitatea să trimită în cât mai multe secții de votare”, a spus Liviu Dragnea, adăugând că social-democrații au tratat cu seriozitate solicitările de acreditare, în ciuda faptului că adresele care au fost transmise „îi certau puțin”.

„Noi am luat în serios aceste solicitări, chiar dacă erau adrese în care ne certau puțin. Am transmis tuturor colegilor din țară să le primească. Am transmis acreditarea prin mail și prin fax ca să o poată folosi peste tot. Sper să ajungă în cât mail multe locuri”, a spus Dragnea.

Întrebat de ce nu a votat în București, Liviu Dragnea a declarat că a venit să voteze la Turnu Măgurele pentru că a vrut să fie alături de președintele organizației din care face parte și pentru a transmite că și țara, nu doar Bucureștiul, este importantă.

„Am venit, în primul rând, pentru că am vrut să fiu alături de președintele meu de organizație, primarul municipiului Turnu Măgurele și, în al doilea rând, pentru a mai transmite ceva. Probabil că la sfârșitul zilei voi fi ales președintele PSD, sper, și s-ar putea să fiu singurul președinte al PSD care a plecat dintr-o organizație mică și care a parcurs toate trepetele în partid. Și am vrut să spun că mult mai importantă decât Bucureștiul, care este important este țara”, a spus Dragnea.

Social-democrații votează, duminică, într-un scrutin intern, pentru alegerea președintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea, actualul președinte interimar al partidului.

Procesul de votare a început la ora 8.00 și se va încheia cel târziu la ora 20.00. Sunt așteptați la urne aproape 533.000 de membri PSD din țară, dar și din străinătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități