Prima pagină » Știri » Dumitran relatează un moment dificil cu Dincă: Mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi

Dumitran relatează un moment dificil cu Dincă: Mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi

Dumitran relatează un moment dificil cu Dincă: Mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi
Dorin Dumitran, ofițer psiholog, a declarat la Marius Tucă Show că au fost momente când a cedat, unul dintre acestea fiind atunci când a citit relatarea scrisă de Gheorghe Dincă privind modul în care a chinuit-o pe Luiza.

„El doar atât mi-a cerut: „Domn” profesor, dați-mi coli. Vreau să scriu”. Zic: „Bine”. Nu am intrebat ce. I-am adus coli, pix. I-am respectat dorința. După ce a venit cu ele, era vorba despre Luiza, descrierea modului în care a chinuit-o pe Luiza. I-am spus: „Îți voi citi declarația, ca să fiu sigur că te-am inteles”. El avea un scris destul de dificil de urmărit și mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi să reintre în cameră să mă liniștesc eu. Evident, eu trebuia să rămân acolo. Ca să pot continua cu el. Asta m-a condus la compararea declarațiilor cu toate celelalte pe care făcusem analiza de conținut și am văzut că declarațiile acestea indeplinesc criteriile specifice analizei științifice a conținutului comunicării”, a spus Dorin Dumitran la Marius Tucă Show.

Specialistul a relatat faptul că tatăl lui Gheorghe Dincă a avut un impact important asupra lui, care i-a aplicat pedepse într-un mod duplicitar.

„Mi-a zis: „Domn profesor, eu pe lângă tatăl meu sunt pistol cu apă. Era slăbuț, dar te fărâma când se porneam indiferent cât de mare erai”. Pedepsele aplicate de tatăl său vor fi destul de duplicitare. Pe de o parte, îl va sancționa pentru lucruri lipsite de importanță, pe de altă parte, îl va sancționa pentru că nu a făcut ce trebuia ca să iasă dintr-o situație de disconfort. De exemplu: il bătea dacă venea bătut acasă, dar îl bătea și dacă nu reacționa. Este unul dintre cele mai nocive comportamente aplicate unui copil. (…) Tatăl său va deveni model de comportament, mama sa este absentă”, a mai spus ofițerul psiholog.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli