Dumitru „Puiu” Mironescu – 15 ani de închisoare pentru terorism, în dosarul privind tentativa de asasinare cu bombă a lui Bogdan Mararu

Dumitru Puiu Mironescu - 15 ani de închisoare pentru terorism, în dosarul privind tentativa de asasinare cu bombă a lui Bogdan Mararu
Publicat: 01/04/2014, 16:13
Actualizat: 05/02/2016, 18:18

Magistrații Curții de Apel Bacău l-au condamnat pe Dumitru „Puiu” Mironescu la 15 ani de închisoare cu executare pentru acte de terorism, constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă de omor și instigare la distrugere.

Magistrații băcăuani au dispus în cazul lui Mironescu și o pedeapsă complementară de cinci ani de interzicere a unor drepturi, între care și interzicerea de a se afla în municipiul Piatra-Neamț.

Totodată, Mironescu a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 25.000 de lei pentru cei doi copii ai lui Bogdan Mararu.

În același dosar, alte trei persoane au fost condamnate la pedepse cuprinse între nouă și 12 ani de închisoare, tot pentru acte de terorism, constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă de omor și distrugere. Astfel, Daniel Pădurariu a fost condamnat la zece ani de închisoare, Petrică Jâtaru – nouă ani de detenție și Irinel Cosmin Lăcătușiu – 12 ani de închisoare, acesta din urmă fiind condamnat și pentru infracțiuni de deținere și introducere în țară de droguri de risc.

Sentința Curții de Apel Bacău poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț au dispus, în iulie 2013, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ioan Dumitru Mironescu. de 39 de ani, Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuș, Ovidiu Popa, Emil Cristofor și Petrică Jâtaru, pentru constituire a unei grupări infracționale, acte de terorism, instigare sau tentativă la distrugere, instigare sau tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Potrivit procurorilor DIICOT, Ioan Dumitru Mironescu, lider al lumii interlope din municipiul Piatra Neamț, și Daniel Pădurariu sunt acuzați că au constituit o grupare infracțională și au instigat membrii grupării să îl ucidă pe Bogdan Mararu, „oponent pe plan local” al lui Mironescu.

„În acest scop, inculpatul Mironescu Ioan Dumitru a procurat și predat inculpaților un dispozitiv exploziv improvizat, având greutatea de circa 1.000 de grame. Dispozitivul era perfect funcțional și apt de a detona și conținea un amestec de produse chimice din categoria materiilor și amestecurilor explozive, care se regăsesc în mod uzual în compoziția explozivilor de tipul dinamitelor”, precizau procurorii DIICOT.

În noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, în jurul orelor 2.20, membrii grupării au amplasat dispozitivul exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiță Mararu, asasinat în noiembrie 2010. Mașina era parcată la o distanță de un metru și jumătate de blocul în care locuia Mararu, pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamț, într-o zonă unde se află și sediul Direcției de Finanțe, Spitalul Județean, două biserici și o bancă.

„Inculpații au acționat cu intenția de a a suprima viața părții vătămate prin detonarea dispozitivului și producerea unei explozii la punerea in mișcare a autoturismului. Producerea rezultatului urmărit a fost stopată urmare a intervenției organelor de urmărire penală, care monitorizau activitatea infracțională a inculpaților”, mai arătau procurorii DIICOT.

Ioan Dumitru Mironescu a fost arestat preventiv în 13 februarie 2013, după ce procurorii DIICOT au făcut percheziții la locuința lui din București. Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuș, Ovidiu Popa, Emil Cristofor și Petrică Jâtaru au fost arestați în 12 ianuarie anul trecut, după ce au fost prinși punând dispozitivul exploziv sub mașina lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamț.

Asasinarea lui Bogdan Mararu a fost planificată pe fondul unor conflicte mai vechi ale lui Mironescu cu familia acestuia.

Astfel, Daniel Pădurariu l-ar fi pus pe Cosmin Irinel Lăcătuș să găsească două persoane care să monteze dispozitivul exploziv sub mașina lui Bogdan Mararu. Lăcătuș i-ar fi adus la întâlnirea cu Pădurariu pe Ovidiu Popa și Emil Cristofor, care ar fi fost de acord să pună dispozitivul exploziv sub mașina lui Bogdan Mararu în schimbul a 7.000 de euro, însă au cerut 15.000 de euro dacă Mararu moare în urma exploziei, arăta instanța Curții de Apel Bacău în motivarea deciziei de arestare.

Totodată, Pădurariu le-ar fi cerut celor doi să incendieze și două spații comerciale din Piatra Neamț ce aparțineau unor apropiați ai lui Mararu, serviciu pentru care cei doi urmau să primească 1.000 de euro fiecare.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Sorin Sava, declara că suspecții erau monitorizați de SRI și DIICOT încă din luna decembrie, iar în 11 ianuarie SRI a intervenit pentru prinderea acestora. Potrivit acestuia, SRI a găsit sub mașina de la Piatra Neamț „un kilogram de explozibil plastic de proveniență străină”. Sorin Sava preciza că explozibilul fusese prins sub mașina de teren Range Rover și putea exploda în momentul în care autoturismul pornea.

În 12 februarie 2013 au avut loc percheziții la locuința fraților Bogdan și Răzvan Mararu, anchetatorii având indicii că atentatul din Piatra Neamț ar fi fost comandat în urma atacului armat din 26 noiembrie 2012, când cetățeanul moldovean Vitalie Proca a tras mai multe focuri de armă pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, cu intenția de a-l ucide pe Mironescu, pentru a se răzbuna.

Vitalie Proca l-a confundat însă pe Dumitru Mironescu și a tras mai multe focuri de armă într-un bărbat aflat într-o mașină asemănătoare cu a liderului interlop din Piatra Neamț. Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, a fost atunci împușcat de Vitalie Proca în cap și în piept, fiind salvat după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale, la Spitalul Floreasca. Proca a fost prins în 6 februarie la Moscova, cu sprijinul Poliției din Rusia, Italia, Moldova și al Scotland Yard, el fiind căutat după ce în primăvara anului trecut pe teritoriul Marii Britanii a comis o faptă similară, spunea șeful Poliției Române, Petre Tobă.

În 14 noiembrie 2010, Gheorghiță Mararu, fratele lui Bogdan Mararu, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamț, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea șefului Poliției Române Petre Tobă și a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cu cât crește salariul minim pe economie de la 1 iulie 2024. Anunțul făcut de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva...