Economia subterană a României, aproape o treime din PIB, una dintre cele mai grave situații din UE

Economia subterană a României, aproape o treime din PIB, una dintre cele mai grave situații din UE
Publicat: 07/06/2013, 19:19
Actualizat: 29/09/2018, 05:04

Deși importantă, scăderea de 4,4% din PIB a economiei subterane înregistrată de România în ultimii 10 ani lasă țara cu tranzacții nefiscalizate echivalente cu aproape o treime din PIB, una dintre cel mai grave situații din UE, și venituri semnificative pierdute de stat.

Fenomenul economiei subterane reprezintă acum aproape 30% din PIB, cu mult peste nivelurile întâlnite în Cehia, Slovacia, Ungaria sau Portugalia.

Economia subterană a reprezentat anul trecut în România 29,1% din PIB, potrivit datelor Comisiei Europene, față de un nivel 33,5% din PIB în 2002, după cum arată un raport publicat recent de Institute of Economic Affairs (IEA). În aceeași perioadă PIB-ul României exprimat în dolari, la prețuri curente, a crescut de peste trei ori, de la 46 miliarde de dolari la 170 miliarde de dolari, potivit datelor FMI.

Atât datele CE, cât și raportul IEA se bazează pe studiile profesorului Friedrich Schneider, de la Universitatea Johannes Kelper din Linz, Austria, unul dintre cei mai importanți specialiști pe astfel de probleme.

Raportul IEA menționează totodată că în anul 1999 economia subterană din România era echivalentă cu 34,3% din PIB.

Situația României este comparabilă cu a altor state est-europene, precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau țările baltice, dar și cu nivelul economiei nefiscalizate din Grecia, țară care este de șase ani în recesiune.

România și-a redus economia subterană cu 4,4 puncte procentuale în ultimii 10 ani, a șasea scădere din UE, pornind însă dintr-o situație mai gravă decât state care au reușit corecții mai importante.

În ultimii 10 ani, economia nefiscalizată și munca la negru din România au scăzut în principal ca urmare a pregătirilor pentru aderarea la UE și a extinderii rapide a serviciilor de plată electronică.

În Belgia, economia subterană a scăzut cu 5,2 puncte procentuale în perioada analizată, de la 22% la 16,8% din PIB, în timp ce în Italia fenomenul s-a restrâns de la 26,8% la 21,6% din PIB.

Prin promovarea plăților electronice și descurajarea tranzacțiilor în cash, Suedia și-a redus economia nefiscalizată cu 4,7% din PIB în ultimii 10 ani, de la 19% la 14,3% din PIB.

Activitatea economică nefiscalizată și munca la negru au devenit o problemă arzătoare într-o Europă împotmolită în criză și recesiune, în condițiile în care vremurile grele contribuie de obicei la creșterea în anvergură a acestor fenomene, din moment ce populația și mediul de afaceri încearcă să-și protejeze veniturile în scădere, iar tranzacțiile cash devin mai răspândite odată creșetrea numărului de falimente.

Principalele direcții generale de acțiune recomandate de experți sunt încurajarea plăților electronice, creșterea conformării la plată și o mai bună aplicare a legii.

Astfel, la nivelul anului 2012, potrivit datelor Comisiei Europene, activitatea economică nefiscalizată are cea mai mare pondere în PIB din UE în Bulgaria (31,9%) și România (29,1%).

Pe baza datelor profesorului Schneider și ale companiei de consultanță A.T. Kearney, citate într-un raport recent al Visa Europe, se poate observa că activitatea economică nefiscalizată și munca la negru sunt în scădere în statele est-europene, în timp ce criza economică a provocat perpetuarea fenomenului în sudul zonei euro și a zădărnicit pentru o perioadă eforturile statelor bogate din vestul și nordul continentului, unde trendul descendent al economiei subterane a revenit abia recent.

La nivelul UE și al zonei euro, economia subterană reprezintă aproximativ 15% din PIB, arată datele Comisiei Europene la nivelul anului 2012. Măsurătorile la nivel național arată disparități profunde, cu rate scăzute în Austria (7,6% din PIB, cu 2,2% din PIB mai puțin decât în 2002), Olanda (9,5%, în scădere cu 3,7%), Marea Britanie (10,1%, minus 2,5%), Franța (10,8%, corecție de 4,3%) sau Irlanda (12,7%, minus 3,2%), față de 25,6% în Cipru (în scădere cu 2,2% în ultimii 10 ani), 26-28% în țările baltice (minus 3,7-4,3%), 24% în Grecia (-4% din 2002), 24% în Polonia (-3,3%), 21,6% în Italia, 22,5% în Ungaria (-2%) sau 19,2% în Spania (-3,2%).

În Germania, economia subterană reprezenta 13,3% din PIB anul trecut, nivel similar cu cele întâlnite în Finlanda și Danemarca, dar mai redus decât în Suedia (14,3%), Belgia (16,8%), Slovacia (15,5%) sau Slovenia (23,6%).

Comisia Europeană recomandă mai multe tipuri de măsuri care pot conduce la restrângerea economiei subterane, precum îmbunătățirea sistemului fiscal și al transferurilor sociale; consolidarea activităților de control și aplicare a legii; simplificarea aspectelor administrative astfel încât costul contribuabilului să scadă, inclusiv în privința timpului care trebuie alocat plății taxelor; măsuri specifice la nivel de sector, în special în zona hotelurilor și restaurantelor, agriculturii și serviciilor; exploatarea oportunităților digitale, cu sisteme și baze de date online de înregistrare, informare și plată; introducerea obligativității ca plățile care depășesc un anumit nivel să fie efectuate exclusiv electronic; posibila criminalizare a agenților economici care apelează la munca la negru.

România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri de competitivitate economică din Europa în privința orelor care trebuie alocate de contribuabili pentru plata taxelor, iar tranziția către sistemele de plată online este abia la început.

CE consideră că este nevoie, pe lângă măsuri la nivelul statelor membre, și de un efort coordonat al UE în vederea combaterii evaziunii fiscale, fiind vizată în principal o mai strânsă cooperare între autorități și îmbunătățirea schimbului de informații relevante.

În Europa, construcțiile, industria prelucrătoare, retailul, hotelurile și restaurantele și sectorul agricol înregistrează cele mai ridicate cote de activitate economică nefiscalizată/muncă la negru, între 15% și 31%, față de sub 10% în sănătate și imobiliare.

După criza financiară din 2008, multe guverne din Europa au căutat metode de reducere a deficitelor bugetare fără a afecta creșterea economică sau piața muncii. Combaterea evaziunii fiscale a devenit astfel una dintre principalele direcții de acțiune.

Potrivit studiului Visa Europe, munca la negru a fost abordată în Europa, în ultimii ani, prin aproximativ 200 de măsuri.

Țări ca Statele Unite, Germania, Franța și Marea Britanie au lansat în ultimii ani un atac dur împotriva paradisurilor fiscale, în încercarea de a repatria averile netaxate, ascunse în afara țării. Autoritățile fiscale din aceste țări au oferit inclusiv programe de amnistie persoanelor care își declară în mod voluntar averile ascunse în conturi offshore, acestea fiind obligate doar să plătească taxele restante și, în unele cazuri, amenzi simbolice.

Autoritățile din Lituania au apelat la metode mai creative pentru a identifica evazioniștii. Utilizând serviciul Google Street View, criticat din cauza temerilor că ar încălca dreptul la viața privată, fiscul a reușit să identifice peste 100 de persoane are nu plăteau taxe pentru proprietăți deținute în capitala Vilnius. Statul a reușit astfel să recupereze sume semnificative, două cazuri recente generând taxe din urmă și penalități de 100.000 de euro.

Tot în Lituania, Fiscul a lansat o aplicație pentru smartphone-uri prin care utilizatorii pot transmite autorităților ponturi privind persoane cu venituri nedeclarate, agenți economici care nu oferă bonul fiscal, situații de muncă la negru și altele.

În Grecia, autoritățile utilizează fotografii din satelit și alte metode de supraveghere aeriană în căutare de piscine și alte semne ale avuției, pentru a îmbunătăți colectarea.

România vrea să reducă TVA la produsele de panificație la 9%. România are una dintre cele mai ridicate taxe pe valoarea adăugată (TVA) din Europa, de 24%.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat la începutul lunii aprilie că reducerea TVA la panificație va aduce venituri mai mari la bugetul de stat, va combate evaziunea fiscală și, dacă nu va scădea prețul pâinii, îl va plafona pentru multă vreme.

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Dan Manolescu a declarat joi că Ministerul Finanțelor va analiza posibilitatea ca românii care merg la restaurant sau folosesc diverse tipuri de servicii să nu achite contravaloarea acestora dacă nu primesc bon fiscal, după modelul unei măsuri similare adoptate deja în Grecia. Secretarul de stat a spus că în Grecia refuzul de a plăti în absența bonului fiscal nu se referă doar la turism, ci la diverse tipuri de achiziții și servicii unde există risc de evaziune.

Portugalia și Turcia sunt considerate fruntașe în combaterea evaziunii fiscale. Ambele țări au adoptat strategii naționale pentru combaterea economiei subterane. Portugalia a introdus controale stricte prin sisteme electronice la toate firmele cu venituri mai mari de 100.000 de euro pe an, inclusiv raportarea obligatorie de către bănci către autoritățile fiscale a tuturor tranzacțiilor efectuate de comercianți.

Turcia a adoptat un sistem de verificare a declarațiilor privind TVA prin comparația cu tranzacțiile pe carduri de credit înregistrate de bănci. Primele efecte pozitive ale măsurii au început deja să se vadă, numărul contribuabililor urcând cu aproximativ 360.000 anul trecut.

În acest an, Turcia a început un program de educație fiscală în școlile primare.

Totodată, unele dintre cele mai de succes măsuri de reducere a economiei subterane sunt indirecte, în principal reformarea sistemelor fiscale și de securitate socială astfel încât să fie mai simple și mai eficiente. În Germania, reforma „mini-job-urilor” a simplificat birocrația și sistemul de taxare pentru a încuraja lucrătorii cu venituri mici, precum cei angajați în activități gospodărești, să se alăture economiei oficiale. În pofida scepticismului care a întâmpinat inițial măsura, numărul persoanelor care au declarat anul trecut venituri dintr-un astfel „mini-job”, pe lângă salariul de la locul de muncă, a urcat la 2,6 milioane, de trei ori mai mulți față de nivelul din 2003. Mai mult, aproximativ 4,8 milioane de germani, reprezentând circa 13% din populația țării, au trecut mini-joburi ca unică sursă de venit.

Studiile relevă de asemenea că țările unde prevalează plățile electronice, precum țările nordice sau Marea Britanie, înregistrează niveluri mai scăzute ale economiei subterane, în timp ce în statele unde predomină tranzacțiile cash, precum România, Bulgaria sau Grecia, economia nefiscalizată este semnificativă.

Suedia, spre exemplu, a luat măsuri pentru a reduce la minimum tranzacțiile în cash. Multe baruri din țară nu acceptă numerar, tichetele de călătorie sunt cumpărate prin mesaje text sau soluții de plată fără contact, iar din ce în ce mai multe firme acceptă exclusiv plata cu cardul. Două treimi dintre sucursalele celor mai mari 3 bănci suedeze nu mai procesează tranzacții cash și nu mai efectuează plăți în numerar. Valoarea tuturor monedelor și bancnotelor aflate în circulație în Suedia a scăzut anul trecut la 3% din PIB, față de 7% în SUA, 10% în zona euro sau 18,8% în Japonia.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat în luna mai că pierderea totală de venituri la stat cauzată în UE de frauda fiscală și evaziune este de aproximativ 1.000 miliarde euro pe an, aproape dublu față de deficitul bugetar total înregistrat de toate statele membre anul trecut.

„Este mai mult decât suma totală cheltuită pentru sănătate în UE în 2008. Este de peste șase ori mai mult decât bugetul anual al UE. Cu alte cuvinte, această sumă este aproximativ echivalentă cu cadrul financiar multianual (bugetul pe 7 ani al UE – n.r.). Este o sumă uriașă de bani pentru a o lăsa pur și simplu să ne alunece printre degete”, avertiza Barroso într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A MURIT MARELE ACTOR român. Durere imensă pe scena teatrului românesc: Timpul are şi el...
Cutremur semnificativ în România. Magnitudinea a fost peste cea obișnuită
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani