Efectele noului Cod de procedură penală: aproape 1.000 de infractori și-au recunoscut faptele, sperând într-o pedeapsă mai blândă

Efectele noului Cod de procedură penală: aproape 1.000 de infractori și-au recunoscut faptele, sperând într-o pedeapsă mai blândă
Publicat: 02/12/2014, 10:39

Aproape 1.000 de infractori au semnat, în nouă luni de la aplicarea noului Cod de procedură penală, acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au mărturisit că au comis faptele, sperând într-o pedeapsă mai blândă, în procese în care ar putea primi amendă sau cel mult șapte ani de închisoare.

Acordul de recunoaștere a vinovăției este o posibilitate introdusă de la 1 februarie, prin noul Cod de procedură penală. Procurorul poate încheia cu inculpatul un acord de recunoaștere a vinovăției, dacă infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală sunt pedepsite cu amendă sau cu cel mult șapte ani de închisoare. Dosarul este trimis de procuror spre judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției și cu propunerea pentru cuantumul pedepsei și forma de executare, instanța fiind cea care decide dacă admite sau nu acest acord.

În cele nouă luni de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală au fost semnate 955 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, potrivit statisticilor Ministerului Public.

Conducerea unei mașini fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice și accesarea ilegală a unui sistem electronic – infracțiuni pentru care au fost semnate acorduri de recunoaștere a vinovăției

Dintre cei aproape 1.000 de inculpați care au recunoscut că au comis infracțiuni, 458 sunt implicați în dosare care privesc siguranța publică. Și-au recunoscut vinovăția persoane care au condus mașini neînmatriculate sau fără a avea permis, dar și șoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, iar unii au refuzat să meargă la spital pentru a se stabili ce alcoolemie aveau. Tot în această categorie sunt incluși și cei care nu au respectat regimul armelor și munițiilor sau au accesat ilegal un sistem electronic.

Un număr mai redus, însă semnificativ, al celor care au recunoscut că sunt vinovați de faptele pentru care au intrat în atenția anchetatorilor sunt cei care au fost cercetați pentru infracțiuni contra persoanei. În fața instanței au ajuns, din această categorie, 133 de inculpați, 90 fiind implicați în cauze care vizau infracțiunile contra integrității corporale sau a sănătății.

În dosare care vizează infracțiuni contra patrimoniului, 108 persoane și-au recunoscut faptele în fața anchetatorilor. Aproape 60 dintre acestea au fost cercetate pentru furt, 26 pentru înșelăciune, nouă pentru fraude informatice, șapte pentru distrugere și patru pentru tâlhărie și piraterie.

Alți 123 de inculpați au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției după ce au săvârșit infracțiuni prevăzute de legi speciale, adică infracțiuni privind societățile comerciale, drepturile de autor sau fapte de corupție.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au încheiat cu inculpați 27 de acorduri de recunoaștere a vinovăției

Direcția Națională Anticorupție (DNA) are 27 de dosare trimise în instanță cu acorduri de recunoaștere a vinovăției. În zece dintre aceste dosare a fost deja pronunțată de către instanță o decizie definitivă cu privire la condamnarea convenită între procuror și inculpați, potrivit datelor de la DNA.

Printre cei care au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA sunt și trei inculpați din dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu este acuzat că a primit informații ale Serviciului Român de Informații despre supravegherea sa. Fostul ofițer SRI Elena Albu, mama acesteia, Silvia Bălaj, și fostul subprefect de Cluj Mihnea Remus Iuoraș au admis integral probele și faptele de care sunt acuzați.

În cazul Elenei Albu, după recunoașterea vinovăției, procurorii au trimis dosarul la instanță cu propunerea de aplicare a unei pedeapse de trei ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, pe durata unui termen de patru ani. Pentru Mihnea Iuoraș și Silvia Bălaj, propunerea procurorilor, la trimiterea în judecată a cauzei, a fost de condamnare la câte doi ani de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. În 10 octombrie, Curtea de Apel Cluj a admis acordurile și i-a condamnat pe Elena Albu la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de trei ani, și pe Iuoraș și Bălaj la câte un an și șase luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani, decizia nefiind definitivă.

Într-un alt dosar, trei administratori de firme, care au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, au recunoscut în fața anchetatorilor că au obținut fraudulos fonduri europene, prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prejudiciind statul cu aproape trei milioane de lei.

DIICOT a trimis în instanță dosare cu 58 de acorduri de recunoaștere a vinovăției

La Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost încheiate, în nouă luni, 58 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, spun oficiali din cadrul insituției.

Cei care au semnat aceste acorduri au fost cercetați de DIICOT pentru constituire de grup infracțional organizat, trecere frauduloasă a frontierei de stat, șantaj sau fals material în înscrisuri oficiale. Alți inculpați aflați printre cei care și-au recunoscut faptele erau anchetați de procurori pentru falsificare de monede sau trafic droguri.

Acordul de recunoaștere a vinovăției, formă prescurtată a procesului penal, care poate duce la o pedeapsă mai blândă

O nouă concepție în cadrul etapei de urmărire penală – acordul de recunoaștere a vinovăției – a apărut odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Conform procedurii, procurorul poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpații, pentru acele infracțiunile care au prevăzută o pedeapsă cu amenda sau de cel mult șapte ani.

Potrivit Codului de procedură penală, inculpatul poate încheia cu procurorul acordul de recunoaștere a vinovăției după punerea în mișcare a acțiunii penale. Acordul poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat.

Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord. Inculpații minori nu pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției.

După ce inculpatul recunoaște în fața procurorului că a comis infracțiunile pentru care este urmărit penal, acesta semnează acordul prin care acceptă încadrarea juridică a faptelor, prin același document fiind stabilite cuantumul pedepsei și forma în care urmează a fi executată.

Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

Limitele și efectele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior. După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul va sesiza instanța căreia i-ar reveni competența să judece în fond cauza și îi trimite dosarul de urmărire, la care atașează acordul semnat cu inculpatul.

În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.

Instanța este cea care decide, în final, ce se întâmplă cu acordul de recunoaștere a vinovăției, în urma unei proceduri necontradictorii. Soluția este dată după ascultarea procurorului, a inculpatului și a avocatului acestuia, precum și a părților civile, dacă acestea sunt prezente.

În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției, soluția pe care o va dispune nu poate fi o condamnare mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. Instanța mai poate să trimită dosarul procurorului, în vederea continuării urmăririi penale.

Dacă instanța aprecizază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, respinge acest acord, iar dosarul este trimis înapoi procurorului. În acest caz, instanța se pronunță din oficiu și cu privire la starea de arest a inculpaților.

Sentința pronunțată de instanță poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Copiii lui Maradona vor ca trupul marelui fotbalist să fie într-un mausoleu