Prima pagină » Știri » Elena Udrea, încă o acuzație în dosarul campaniei lui Băsescu. DNA cere avizul Parlamentului

Elena Udrea, încă o acuzație în dosarul campaniei lui Băsescu. DNA cere avizul Parlamentului

Elena Udrea, încă o acuzație în dosarul campaniei lui Băsescu. DNA cere avizul Parlamentului
Procurorii DNA cer avizul Camerei Deputaților pentru extinderea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu, în care este inculpată și fiica fostului președinte și fostul ei concubin. Udrea este deja acuzată de 5 fapte de spălare de bani în acest dosar, însă acum procurorii anunță că au dovezi noi, prin care vor să o acuze pe Udrea și de instigare la luare de mită, prin faptul că a coordonat relația dintre oamenii de afaceri și șefii de instituții unde aceștia aveau contracte cu statul, pentru a cotiza bani pentru campania lui Băsescu.

Procurorii DNA cer avizul Parlamentului pentru urmărirea penală a deputatei Elenei Udrea în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a lui Traian Băsescu, din 2009, pentru noi fapte. Udrea este acuzată de două fapte de instigare la lurare de mită, care ar fi fost săvârșite din postura de ministru al Turismului. Udrea era deja urmărită penal în acest dosar pentru 5 fapte de spălare de bani, alături de fiica cea mare a fostului președinte, Ioana Băsescu, și de fostul ei concubin, omul de afaceri italian Giovanni Francesco.

„În urma probelor administrate ulterior au fost obținute probe noi cu privire la săvârșirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracțiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale”, arată DNA.

Procurorii susțin că Elena Udrea i-ar fi determinat pe fostul secretar de stat de Turism, Gheorghe Nastasia, și pe Victor Tarhon, fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea, să ceară unor oameni de afaceri care aveau contracte cu cele două instituții să achite costurile unor servicii de publicitate din campania electorală a lui Traian Băsescu.

„Legătura dintre persoanele care obțineau fondurile infracționale și prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela. Totodată, Udrea Elena Gabriela coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie”, arată DNA.

Dosarul finanțării campaniei lui Băsescu: fiica președintelui și concubinul său strângeau bani

Ioana Băsescu și Elena Udrea au fost puse sub control judiciar de procurorii DNA, alături de fostul secretar de stat în Ministerul Turismului, Gheorghe Nastasia, de fostul președinte al CJ Tulcea Victor Tarhon, de fostul director general al Oil Terminal Ioan Silviu Wagner și de fostul concubin al Ioanei Băsescu, omul de afaceri italian Giovanni Francesco, patron al Music Channel și Hit Music Channel.
 
Nastasia și Tarhon sunt acuzați de luare de mită.

Fostul director al Oil Terminal, Silviu Wagner, este acuzat de abuz în serviciu cu foloase necuvenite. Elena Udrea este acuzată de 5 fapte de spălare de bani. Ioana Băsescu este acuzată de instigare la abuz în serviciu și de instigare la spălare de bani, iar fostul ei concubin, Giovanni Francesco, este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.
 
Procurorii DNA arată că în decembrie 2009, Ioana Băsescu i-ar fi cerut lui Silviu Wagner, director general al companiei de stat Oil Terminal din Constanța, să achite o factură fiscală care ar fi reprezentat cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna anului 2009. Wagner ar fi încheiat pe 30 decembrie 2009 un contract fictiv între Oil Terminal și o altă firmă, în valoare de 419.000 lei, suma fiind indicată de Ioana Băsescu. Pe baza acestui contract, s-au plătit 119.000 lei, restul sumei nemaifiind virată, pentru că nu au mai fost remise documente justificative pentru suma plătită în avans.
 
Era vorba despre un contract de publicitate, arată procurorii DNA, care susțin că „serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare)”.
 
Pe 19 februarie 2010, la două zile după încasarea banilor de la Oil Terminal, firma indicată de Ioana Băsescu a trimis mai departe 10.000 de lei către o firmă administrată de Giovanni Francesco, concubinul Ioanei de la vremea respectivă (ei s-au despărțit în 2012). Procurorii DNA susțin că prin această tranzacție s-a urmărit ascunderea sursei banilor de la Oil Terminal.
 
Banii respectivi, cei 10.000 de lei, ar fi fost folosiți de Ioana Băsescu și Giovanni Francesco pentru plata unei excursii în Cuba, arată DNA.
 
Procurorii DNA mai arată că pe 1 iulie 2009, Giovanni Francesco a încheiat un contract între firma sa și o altă firmă media, pentru a lansa două posturi tv muzicale (Francesco a condus posturile Music Channel și Hit Music Channel) și a furniza aparatură audio-video. În schimbul serviciilor prestate, Francesco ar fi primit 2,5 milioane de lei. Banii respectivi, precum și TVA-ul aferent, nu s-ar regăsi însă în declarațiile fiscale ale italianului, iar taxele pentru ei nu au fost plătite, arată DNA. Bugetul de stat ar fi fost prejudiciat astfel cu peste 735.000 de lei,
 
Banii obținuți de Francesco ar fi fost folosiți, la instigarea Ioanei Băsescu, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală din 2009 a lui Traian Băsescu.
 
Procurorii DNA acuză că Elena Udrea era cea care coordona campania lui Băsescu și realiza „legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie”.
 
„Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”, arată DNA.
 
Banii erau folosiți pentru publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță, susțin procurorii DNA.
 
Fostul secretar de stat Gheorghe Nastasia, care lucra în subordinea Elenei Udrea la Ministerul Turismului, este acuzat de fapte similare – strângerea de bani ilegali pentru campania lui Băsescu. Procurorii DNA susțin că în perioada octombrie-noiembrie 2009, un om de afaceri a cărui firmă avea contracte de peste 20 de milioane de euro cu autorități locale finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, condus de Udrea, a fost contactat de Nastasia, care i-ar fi cerut 900.000 de lei, pentru a nu avea probleme cu finanțarea și plata contractelor.
 
În perioada 27 noiembrie-21 decembrie 2009, la insistențele secretarului de stat, omul de afaceri ar fi virat unei firme, în două tranșe, suma de 918.864 de lei, în baza unui contract fictiv de servicii de publicitate. Banii astfel obținuți ar fi fost folosiți pentru plata publicității stradale din campania lui Traian Băsescu.
 
De asemenea, fostul președinte al CJ Tulcea, Victor Tarhon, este acuzat de DNA că a cerut unui om de afaceri suma de 700.000 de lei, tot pentru finanțarea campaniei lui Traian Băsescu. Firma omului de afaceri avea un contract de 50 de milioane de lei cu CJ Tulcea, finanțat de Ministerul condus de Elena Udrea.
 
În perioada 26 octombrie-23 noiembrie 2009, firma omului de afaceri a virat către 4 firme suma totală de peste 691.000 de lei, în baza unor contracte fictive de consultanță și publicitate. Și în acest caz, serviciile respective nu au fost prestate, iar banii au fost folosiți pentru plata unor servicii din campania lui Traian Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
General în rezervă, atac dur la adresa Armatei Române: „MOBEX, o activitate de PR”. Rezerva îmbătrânită și armele vechi, probleme ignorate
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!