Elena Udrea și Alina Bica, două luni de AREST PREVENTIV în Costa Rica. Vor sta în aceeași celulă din închisoarea El Buen Pastor. ARIPA BUNĂ

Publicat: 05/10/2018, 11:58

Elena Udrea a făcut recurs la decizia instanței din Costa Rica de a o aresta preventiv pentru două luni, a precizat avocatul fostului ministru, Veronel Rădulescu, el subliniind că declarațiile șefului Interpolului nu au valoare juridică.

„Recursul a fost declarat deja din câte cunosc eu, urmează ca în zilele următoare să fie judecat. (…) Vor fi formulate invocate toate celelalte aspecte, cele privitoare la statutul de refugiat obținut în Costa Rica, la starea de proaspăt mămică ce trebuie să crească un copil cu cetățenie costaricană. (…) Cererea de arest preventiv a avut la bază un mandat internațional de arestare. Fondul cererii de extrădare nu se putea judeca ieri. Ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentat în continuare. (…) Nu știu dacă statul va putea să trimită aceste documente (de extrădare, n.r.)”, a declarat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu.

Avocatul a mai subliniat, în contextul în care șeful Interpol din Costa Rica a spus că nu este un impediment pentru extrădarea copilului Elenei Udrea, că nu el este cel care ia decizii în justiția din acel stat.

„Declarațiile lui nu au, pentru mine, valoare juridică de adevăr, așa cum au hotărârile judecătorești. E o chestiune de interpretare. Am auzit o interpretare că impediment la extrădare ar fi doar dacă ar exista un copil costarican al unui tată costarican. Sunt chestiuni de nuanță. Analiza nu se face doar pe aspectul respectiv, ci pe ansamblul tuturor apărărilor făcute în dosarul din Costa Rica”, a mai spus avocatul Elenei Udrea.

Un tribunal din Costa Rica a decis că Elena Udrea și Alina Bica vor sta în arest preventiv în următoarele două luni, până vor fi îndeplinite formalitățile de extrădare.

„În cursul zilei de ieri, agenți ai Interpol Costa Rica în colaborare cu oficiali ai Direcției de Informații și Securitate din Costa Rica au reținut două persoane de naționalitate română care se află în țara noastră, în baza unui mandat internațional de arestare emis de autoritățile din România prin intermediul Interpol București”, a declarat joi după-amiază Gustavo Chinchilla, șeful Interpol Costa Rica.

Gustavo Chinchilla a precizat că Elena Udrea a fost reținută în zona Sabana Oeste din orașul San Jose, în baza unui mandat de arestare pentru fapte de corupție și abuz în serviciu. La rândul său, Alina Bica a fost arestată pentru infracțiuni asociate corupției.

„Ambele persoane sunt în custodia Biroului pentru Investigații Judiciare și în acest moment se află în detenție preventivă pentru două luni (…), timp în care va fi efectuată procedura de extrădare (…)”, a precizat oficialul citat.

Întrebat cât va dura procedura de analizare a cererii de extrădare, Gustavo Chinchilla a precizat: „În mod obișnuit, de la arestarea preventivă, Guvernul care solicită extrădarea are la dispoziție două luni pentru a finaliza tot ce este necesar”. Persoanele care fac obiectul cererii de extrădare pot contesta decizia prin recurs în justiție. Gustavo Chinchilla a confirmat că există o cerere de acordare a azilului în Costa Rica, subliniind că se așteaptă soluționarea acestei solicitări, pentru a se stabili dacă va avea loc extrădarea.

Șeful Interpol Costa Rica a precizat că argumentele de tip familial „nu reprezintă obstacole” pentru o extrădare.

Udrea și Bica, relații tensionate de aparițiile în presă

Elena Udrea își va petrece două luni în închisoarea El Buen Pastor, în aceeași cameră cu Alina Bica și cu încă o localnică, a povestit omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăiește în Costa Rica. Cele două se află în aripa bună a închisorii.

„Dimineață, când m-ați sunat, în Panama, știam tot, dar știam cu cine stau în cameră. Ele au fost duse în aripa mai bună a închisorii.(…) Acolo e exact ca în Narcos (serial despre viața traficanților de droguri, n.r) și există o aripă mai bună, în care au fost duse. Sunt cazate împreună cu o doamnă din San Jose, condamnată tot pentru fraudă, al cărei soț este bun prieten cu o prietenă de-a noastră. Așa că am putut să luăm legătura imediat. Acum sunt trei în celulă. Doamna aceea știa despre ele, s-a vorbit despre acest tam-tam”, a declarat Tăbăcaru la Antena 3.

El a povestit că, la sosirea în Costa Rica, Alina Bica și Elena Udrea au locuit împreună o perioadă, însă s-au certat și au decis să se mute în apartamente diferite. Tăbăcaru crede tensiunile dintre cele două ar fi apărut deoarece fosta șefă a DIICOT era nemulțumită de aparițiile publice ale Elenei Udrea. Totuși, când sarcina Elenei Udrea a avansat, au revenit la relații mai bune.

„Noi nu avem de mulți refugiați de calibrul acesta din Europa – România, e ceva exotic.(…) De vreo două luni, de când i-a crescut burta, s-au împăcat. Tot au locuit separat, dar au avut o colaborare mult mai apropiată de la femeie la femeie. În continuare, Bica nu era de acord cu toate chestiile acestea ale Elenei, cu VIVA, cu poze, dar cea care s-a dus la ea în seara când au apucat-o chinurile facerii a fost tot Alina Bica. Ea s-a dus. La spital i-a luat pe nepregătite, cu cinci săptămâni mai devreme.(…) Adrian, logodnicul, a venit acum patru zile, cu mama ei”, a mai povestit omul de afaceri.

Avocatul Elenei Udrea nu credea că o vor aresta

Avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu susținea joi dimineață că șansele de extrădare ale fostului ministru sunt zero, în condițiile în care copilul acesteia este cetățean costarican.Ba chiar era convins că și Alina Bica ar putea să scape de extrădare, deoarece este acuzată de o faptă care în legislația de acolo nu are corespondent.

„E posibil să putem vorbi despre o măsură preventivă pe perioada soluționării de extrădare, dar sperăm să fie o măsură temporară. După opinia mea, care e o opinie personală, șansele sunt zero (nr: de extrădare)”, declara joi dimineața, cu optimism, Veronel Rădulescu, apărătorul Elenei Udrea.

Elena Udrea și Alina Bica, prezentate în această seară în fața instanței cu propunere de arestare

Între timp, publicația Diario Extra prezintă noi informații despre reținerea Elenei Udrea și a Alinei Bica.

Aceasta a avut loc în zona Sabana Oeste, din San Jose, în fața unei cafenele celebre. Cele două au fost reținute de agenți Interpol însoțiți de membri ai Direcției pentru Informații și Securitate din Costa Rica, potrivit Diario Extra.

„După acțiuni de investigare și monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autoritățile române, au fost reținute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roșie de notificare a Interpol, pentru infracțiuni referitoare la corupție și abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol București”, anunță Biroul pentru investigații judiciare din Costa Rica.

Elena Udrea și Alina Bica, prezentate în această seară în fața instanței cu propunere de arestare

Publicația oferă și o nouă fotografie, care o arată pe Elena Udrea lângă mașina ofițerilor, alături de iubitul ei și copilul nou-născut care este într-un cărucior.

Imagine de la reținerea Elenei Udrea în Costa Rica

Pe 5 iunie 2018, Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoarecu executareîn dosarul „Gala Bute”.

Imediat, Poliția Română a solicitat instanței mandat european de arestare și urmărirea internațională a Elenei Udrea. Ministrul Justiției, Tudorel Toader a explicat că extrădarea este posibilă și fără un tratat bilateral cu Costa Rica, iar ministerul se va ocupa de transmiterea cererii. Pe 25 iunie, ministrul Justiției declara că și-a îndeplinit la timp și complet obligațiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea.

Alina Bicaa fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru „favorizarea făptuitorului”, în dosarul în care a fost cercetat și Adriean Videanu. Și fostul procuror-șef DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, după cum au anunțat avocații la proces. Soția omului de afaceri Ovidiu Tender declara însă, la jumătatea lunii iunie, că aceasta nu s-ar mai afla în Costa Rica, ci în Panama.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican