Prima pagină » Știri » Epidemiologul Octavian Jurma, despre valul 6 al COVID: „Vom avea 10.000 de cazuri pe zi”

Epidemiologul Octavian Jurma, despre valul 6 al COVID: „Vom avea 10.000 de cazuri pe zi”

Epidemiologul Octavian Jurma, despre valul 6 al COVID:

Epidemiologul Octavian Jurma a afirmat că, în următoarele săptămâni, România s-ar putea confrunta cu până la 10.000 de cazuri de infectări zilnice cu coronavirus.

Potrivit lui Jurma, România se confruntă deja cu noul val de aproximativ două săptămâni, perioadă în care numărul infectărilor zilnice s-a dublat.

„Din păcate, aşa cum s-a văzut, creşterea care a debutat acum patru săptămâni a continuat şi nu numai atât, dar s-a şi accelerat. Săptămâna trecută, numărul de cazuri s-a dublat faţă de săptămâna precedentă, iar numărul de internări a crescut în rândul minorilor, a început să crească mai devreme, peste 60% pe săptămână, şi în rândul adulţilor avem, de asemenea, o creştere accentuată.

Asta înseamnă că, dacă pandemia va continua în acelaşi ritm, aşa cum a avertizat şi ministrul Sănătăţii, ne putem aştepta la numerele pe care le-am văzut în valul 5 Omicron din care am ieşit în luna martie, şi săptămâna aceasta, care va debuta, mă aştept să vedem cazuri în medie de peste 2000 pe zi ceea ce înseamnă că e posibil ca săptămâna viitoare să vedem şi peste 4000 de cazuri pe zi, având în vedere că se trece la raportarea zilnică.

Vârful anunţat, de 10.000 de cazuri, s-ar putea să îl vedem chiar la sfârşitul lunii iulie, ceea ce înseamnă că una din două: fie acesta va fi un vârf sau un platou înalt, cum am mai văzut în 2020, fie de o scădere şi un posibil nou val de toamnă”, a declarat Octavian Jurma.

Octavian Jurma: „Detectăm doar unul din zece cazuri”

Specialistul a explicat că din e care se fac şi în România, vedem că săptămâna trecută a fost încă o bătălie între versiunea B.A.2 care a dominat sfârşitul valului 5 Omicron şi versiunea B.A.5 care peste tot în Europea produce valul acesta al şaselea.

„Dacă vârful va fi timpuriu, la fel cum a fost şi debutul, la sfârşitul lunii iulie ne putem aştepta la un vârf de cazuri confirmate de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi. Aceasta ţine cont şi de faptul că rata de testare este mai scăzută în această perioadă, deci detectăm doar unul din zece cazuri.

Însă, dacă vârful va fi în august, cum arată prognoza Ministerului Sănătăţii, este foarte posibil să vedem şi valori de peste 20.000 de cazuri pe zi chiar în acest val. Să sperăm că lucrurile vor merge pe scenariul optimist care, din punctul meu de vedere, este cel cu 10.000 de cazuri pe zi la sfârşitul lunii iulie.

Din secvenţierile care se fac şi în România, vedem că săptămâna trecută a fost încă o bătălie între versiunea B.A.2 care a dominat sfârşitul valului 5 Omicron şi versiunea B.A.5 care peste tot în Europea produce valul acesta al şaselea.

În România, versiunea B.A.5 este cea dominantă, care este mult mai infecţioasă decât versiunea B.A.2, ocoleşte cu uşurinţă imunitatea dobândită după infectare, dar şi după vaccinare, lucru care se vede din numărul mare de reinfectări, dar şi de spitalizări în rândul celor vaccinaţi. În România, foarte puţini oameni şi-au făcut şi a treia doză şi nu ne mai putem considera vaccinaţi dacă avem doar două doze”, a mai explicat epidemiologul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zeci de documente FBI lipsesc din dosarul Epstein, inclusiv interviuri legate de o acuzatoare a lui Donald Trump
Digi24
VIDEO Câte zile rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație. Explicațiile ministrului Cseke Attila
Cancan.ro
Ruxandra Luca a fost PĂRĂSITĂ de iubitul chirurg! Încă o lovitură, după ce Antena 1 S-A DEZIS de ea
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
Sindicatul angajaților din aparatul Guvernului acuză adoptarea OUG privind reforma administrației „în dispreț față de avizele” instituțiilor competente
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Dragonul Divin, misteriosul avion spaţial autonom al Chinei, lansat în cea de-a 4-a misiune. Temeri că acesta e o armă antisatelit
Cancan.ro
Pe ce dată vine primăvara, în funcție de orașul din România în care locuiești, potrivit meteorologilor Accuweather și ANM
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum fosta iubită a lui Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov! A dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu a renunțat la pozele incendiare: „Am luat așa o pauză”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
VIDEO - Titi Aur explică de ce o mașină ieftină poate însemna risc mai mare
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?