Prima pagină » Știri » Epopeea vasluianului declarat mort, deși este viu. Bărbatul le cere din nou judecătorilor să constate că e în viață

Epopeea vasluianului declarat mort, deși este viu. Bărbatul le cere din nou judecătorilor să constate că e în viață

Epopeea vasluianului declarat mort, deși este viu. Bărbatul le cere din nou judecătorilor să constate că e în viață
Detalii pe Gândul.

Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, care a pierdut procesul prin care încerca să demonstreze că, deși a fost declarat mort pe cale judecătorească, este în viață, a apelat din nou la instanță.

Reliu le solicită magistraților din cadrul Judecătoriei Bârlad să dispună anularea actului prin care a fost declarat mort. Acesta a chemat-o în judecată pe fosta soție, cea care solicitase inițial declararea judecătorească a morții în cazul său.

Judecătoria Bârlad urmează să stabilească un prim termen al dosarului, după care magistrații vor asculta ce au de spus ambele părți, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Chiar dacă pare o decizie simplă, procesul ar putea dura câteva luni bune, mai ales că, peste aproximativ două luni, începe vacanța judecătorească. Astfel, vasluianul ar putea fi în continuare considerat decedat în mod oficial, deși el este în viață.

Recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.

„Instanța admite excepția inadmisibilității apelului formulat de apelantul Constantin Reliu. Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de Constantin Reliu împotriva sentinței civile nr. 1305/2016 a Judecătoriei Bârlad. Definitivă”, au precizat judecătorii vasluieni.

De fapt, bărbatul a plecat în 1992 la muncă în străinătate, ultima dată discutând cu rudele sale în anul 1999. În 2013, soția acestuia a solicitat în instanță declararea decesului acestuia, ceea ce s-a și întâmplat în 2016, când Judecătoria Bârlad a admis acțiunea femeii. La începutul acestui an, bărbatul a ajuns din nou în România, unde a constatat că a fost declarat mort.

Avocatul care a început procesul a declarat pentru MEDIAFAX că verificările în dosar au fost corecte, chiar dacă ulterior s-a demonstrat că bărbatul trăiește.

„S-au făcut verificările corecte în dosar, pentru a afla informații despre această persoană. Dacă ne-au venit informații cum că nu se mai știe nimic despre persoana respectivă, ce ați fi vrut să facă instanța?! Românii, când pleacă de acasă, nu își lasă nici măcar o căsuță poștală și, când se întorc, constată că li s-a debranșat lumina sau gazul”, a spus fostul avocat Vasile Gheorghiu, cel care a reprezentat-o pe reclamantă la instanța de fond.

Potrivit Codului Civil, „în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin doi ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață”.

Totodată, potrivit art. 949 din Codul Civil, se poate depune o cerere de constatare a nulității hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viață, iar solicitarea se depune la instanța care a pronunțat hotărârea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi