Prima pagină » Știri » FĂRĂ PRECEDENT: Țara care va folosi VOTCA pe post de dezinfectant

FĂRĂ PRECEDENT: Țara care va folosi VOTCA pe post de dezinfectant

FĂRĂ PRECEDENT: Țara care va folosi VOTCA pe post de dezinfectant

În Polonia, peste 400.000 de litri de votcă de contrabandă şi de alcool pur produs ilegal vor putea fi utilizaţi ca dezinfectant în lupta împotriva coronavirusului, a anunţat vineri parchetul din această ţară, potrivit AFP citată de Agerpres.

Autorităţile vamale şi fiscul deţin cel puţin 430.000 de litri de votcă şi de alcool, care au fost confiscaţi pentru a servi drept dovezi în proceduri judiciare sau ca urmare a acestor proceduri.

Mai multe mii de litri au fost puse la dispoziţia serviciilor interesate pentru a fi folosite la dezinfectarea clădirilor, localurilor şi mijloacelor de transport în comun.

Astfel, pompierii din Olsztyn, în nord-estul Poloniei, au primit 1.000 de litri de alcool pur, în timp ce trei spitale, două la Olsztyn şi unul la Elblag, au primit în total 2.500 de litri, a declarat pentru AFP Marta Rosiak, purtătoarea de cuvânt a administraţiei vamale din această regiune, învecinată cu regiunea rusă Kaliningrad.

Această operaţiune va continua în zilele următoare atât în beneficiul poliţiei, cât şi al grănicerilor şi al administraţiei publice.

Distilerii clandestine, artizanale sau industriale, sunt frecvent închise de autorităţi în Polonia, în special în nord-estul ţării. Acestea produc ”bimber”, o votcă artizanală, extrem de populară, vândută la un preţ mai mic decât cel al produselor omologate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli