Fostul preot care a ucis o fată de 15 ani, la Mamaia, și-a recunoscut fapta

Fostul preot care a ucis o fată de 15 ani, la Mamaia, și-a recunoscut fapta
Publicat: 28/09/2015, 13:56

Un nou termen în dosarul în care Laurențiu Constantin Aspru, în vârstă de 37 de ani, din Bistrița-Năsăud, este judecat pentru omor a avut loc, luni, la Tribunalul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acesta a fost cel de-al doilea termen din dosar, după ce la primul avocatul bărbatului a cerut o amânare pentru a putea studia dosarul și a pregăti apărarea.

La termenul de luni, Laurețiu Constantin Aspru a recunoscut în fața instanței fapta de care este acuzat, precizând că alege procedura simplificată de judecată.

„Solicit judecarea cauzei în procedură simplificată, în sensul de a recunoaște învinuirea ce mi se aduce, iar dosarul să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale”, a spus, în fața instanței, Laurețiu Constantin Aspru.

El a afirmat la Tribunal că este în proces de divorț, că are doi copii, fata cea mare este în grija sa, iar în prezent locuiește la sora lui și este sprjinită material de rudele sale, iar cel de-al doilea copil se află la soția sa, care este sprijinită material în creșterea acestuia și de rudele lui.

Procurorul a cerut ca, deși Laurențiu Constantin Aspru va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru că a optat pentru procedura simplificată, să primească totuși o pedeapsă orientată spre maxim, având în vedere că fapta sa a fost una de violență extremă, omorând-o pe fată după ce a strâns-o de gât mai întâi cu mâinile și apoi cu un cablu de la fierul de călcat.

Avocatul lui Laurențiu Constantin Aspru a solicitat instanței ca în stabilirea pedepsei să se țină cont și de faptul că bărbatul a colaborat cu anchetatorii în cursul urmăririi penale, că el a fost cel care a anunțat la 112 comiterea faptei și că a așteptat în mașină sosirea polițiștilor. Avocatul a menționat că bărbatul nu își poate explica de ce a făcut acest gest, el spunându-i că în acele momente a simțit o furie pe care nu a putut să o controleze.

Rudele victimei au declarat la Tribunalul Constanța că nu se constituie parte civilă în acest dosar.

Instanța a stabilit ca pronunțarea în acest dosar să aibă loc în 12 octombrie.

În 11 aprilie 2015, polițiștii au fost sesizați, de către Laurențiu Constantin Aspru, că într-un bloc din stațiunea Mamaia a avut loc o crimă.

Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat și au descoperit cadavrul unei fete în vârstă de 15 ani, din Năvodari, care fusese strânsă de gât cu un cablu electric.

În mai puțin de o oră, anchetatorii au reușit să îl prindă pe autorul faptei, acesta fiind, de altfel, chiar bărbatul care a alertat Poliția. Laurențiu Constantin Aspru a fost prins de oamenii legii pe drumul care leagă Mamaia de Năvodari, într-un autoturism înmatriculat în județul Cluj.

El a fost dus la audieri la Parchetul Tribunalului Constanța, recunoscându-și fapta în fața anchetatorilor. Bărbatul a povestit că a cunoscut-o pe fată pe un site de escorte și-au dat întâlnire, iar el a venit la Mamaia pentru a se vedea cu aceasta în apartamentul în care adolescenta stătea cu chirie. Bărbatul a afirmat că nu știa că fata era minoră și că la un moment dat s-au luat la ceartă, iar el a strâns-o de gât cu un cablu de la un fier de călcat.

Laurențiu Constantin Aspru a fost preot în județul Bistrița-Năsăud.

În prezent, bărbatul este arestat preventiv pentru omor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului