Prima pagină » Știri » GÂNDUL NEWS. Moțiunea de cenzură a PSD, citită în plenul Parlamentului

GÂNDUL NEWS. Moțiunea de cenzură a PSD, citită în plenul Parlamentului

Radu Cristian

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Pacienții din două spitale din Capitală, externați de urgență

Toți bolnavii care nu au fost infectați cu COVID 19 de la spitalele „Malaxa” şi „Sfântul Ioan” au fost externați joi, pentru ca Bucureștiul să facă față numărului mare de cazuri de coronavirus. Medicii sunt cei care decid dacă își vor continua tratamentul acasă sau în alte spitale. În urma acestei decizii, încă 34 de paturi dotate complet pentru terapie intensivă, plus alte câteva zeci de paturi de oxigenoterapie vor fi disponibile pentru bolnavii de COVID.

Rata de inciență din Capitală a ajuns la 6,64 de cazuri la mia de locuitori, în condițiile în care în ultimele 24 de ore, România a înregistrat un nou record de îmbolnăviri: peste 12.000. Peste 2.300 de cazuri au fost înregistrate doar în Municipiul București. Totodată, școlile rămân deschise chiar și atunci când incidența trece de 6 cazuri de infectări la mia de locuitori. (Mai multe detalii aici…)

UNTOLD și Emil Boc sunt vinovați de creșterea numărului de cazuri de coronavirus

Declarația aparține deputatul PSD, Alexandru Rafila. Acesta spune că acum se văd efectele participării celor 265.000 de oameni la festival, care la aproape trei săptămâni, afectează nu doar Clujul, ci și Bucureștiul, Timișoara și alte mari orașe. În plus, se pare că Untold nu mai este doar despre muzică, ci și despre încălcarea legilor. Surse din poliție au dezvăluit pentru Cancan.ro că, pe perioada festivalului, la Cluj s-a aflat un număr record de agenți sub acoperire pentru a combate traficul de droguri. Sorin Gadola, unul dintre fondatorii festivalului UNTOLD, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. În același dosar este implicat și Mircea Ionuţ Morariu, administrator al Untold SRL, compania care se ocupă de administrarea festivalului din Cluj. (Mai multe detalii aici…)

Moțiunea de cenzură a PSD, citită în plenul Parlamentului

Senatorii și deputații s-au reunit joi în ședință comună pentru prezentarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, în ședința de marți, 5 octombrie,  este nevoie de 233 de sufragii, astfel că USR PLUS și AUR au anunțat că vor vota această moțiune. (Mai multe detalii aici…)

A ținut un discurs, dar nu l-a auzit nimeni

Premierul Florin Cîțu s-a dus să inaugureze pasajul Mogoșoaia, în timp ce parlamentarii au citit moțiunea de cenzură PSD împotriva cabinetului pe care-l conduce.  La inaugurare, însă…șoferii de camioane au claxonat în timpul declarațiilor premierului și l-au împiedicat să vorbească prea mult.

În replică, acesta le-a spus că pasajul care se termină cu 5 luni mai devreme va rezolva problema șoferilor care stau în trafic. (Mai multe detalii aici…)

Nuntă anului s-a ținut la sat

Nașul, care este și  primarul localității, a fost dus la casa tinerilor căsătoriți c elicopterul. Iar pentru Titel Păun din Caraula, Dolj, a fost prilejul pentru a oferi un moment unic în online.

Așa mult doritul și promisul elicopter ajunge la Caraula unde are loc cea mai tare nuntă a anului. (Mai multe detalii aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță