GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu: „În România, cinematografia nu este o industrie, este un banc” / „O mână de regizori se chinuie să strângă bani pentru a face filme”

Cristi Puiu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a doua parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), regizorul vorbește despre provocările de a fi membru al unui juriu de film și condiția cinematografiei din România, fără perdea.

Cristina Stănciulescu: Te invit să ne întoarcem la Veneția. Eu nu știu cum are loc o jurizare de film, cărui film îi dai tu nota 10?

Cristi Puiu: Să-mi placă. Povestea asta cu juriul e complicată, e bine dacă oamenii se înțeleg, dacă sunt toți – nu dacă văd lucrurile la fel, dacă respectă acest cod elementar, pachet de coduri și ajung să schimbe idei între ei. Dacă respectă dialogul și codurile legate de dialog.

Cristina Stănciulescu: Deci e importantă compoziția juriului.

Cristi Puiu: Asta îmi spune mie experiența. Mi s-a întâmplat să fac parte din jurii alături de oameni cu care eram în dezacord, mi s-a întâmplat să fac parte din jurii echilibrate, în sensul că…nu eram toți de acord, nu cântam într-o singură voce, dar interesul era fixat pe cinema. De multe ori mizele sunt necunoscute și criteriile cumva pervertite de fel de fel de vagi interese. Nu ai putea spune.

VIDEO Șefa CAB, avertisment dur pentru Nicușor Dan după ce nu a fost primită de președinte. ”Este un rău care șubrezește”

21:33

SPORT Doliu la UTA Arad! S-a stins din viață unul din marii jucători ai clubului

21:24

Era clișeul ăsta cu „domnule, filmele acestea românești din noul val primesc premii internaționale pentru că subminează imaginea României”, ceea ce e o prostie, francmasonii care trag sforile și acordă premiul mai degrabă filmului ăstuia decât ăluilalt.

Lucrurile nu se întâmplă așa. Mă rog, poate că da, dar eu nu am fost acolo. Pe de altă parte există tot felul de puseuri din astea de natură personală, subiectivă, care îl determină pe câte un jurat să ia în brațe un film, din motive care nu au legătură cu cinema-ul, ci mai degrabă cu propriul lui trecut, cu viața lui.

„Orice cioară își laudă puiul…”

Există ideea asta de a purta foarte sus stindardul țării din care vii. E ca un fel de bătălie, de Plevna. Nici asta nu mi se pare corect. În timpul unei proiecții, când eram în juriul pentru „Un Certain Regard”, am primit 9 mesaje de la fratele meu care mă anunța că tata a murit, pe care le-am văzut după… Deoarece aveam telefonul pe silent. M-am dus acasă imediat, la parastas. S-a întâmplat ca în anul ăla la festival să câștige premiul Nemescu, cu „CALIFORNIA DREAMING” (Dumnezeu să-L odihească, a murit în accidentul ăla de mașină oribil).

La o lună, două distanță mă întâlnesc pe stradă cu o doamnă, critic de film, care îmi spune: „Bravo pentru ce ai făcut la Cannes”. „Foarte bine că i-ați dat premiul lui Nemescu, să fim uniți”. Eu nu am apucat să îi dau premiul, nu văzusem filmul, plecasem acasă.

Avem tendința aceea că „orice cioară își laudă puiul”, dar nu în cinematografie…Nu există nota 10, când faci parte dintr-un juriu, tu ești constrâns să faci o evaluare comparativă în final și asta e cel mai trist.

S-a întâmplat într-un an la Veneția ca juriul să nu acorde LEUL DE AUR pentru că niciun film nu se califica. Pe bune? Dar cine dădea Leul de Aur? Dumnezeu? Ai pe mână 20 de filme și dintre ele trebuie să alegi unul pentru poziția aia, altul pentru aia, aia. Aia e selecția. Tu alegi din selecție un număr de filme pe care le premiezi. Sunt destul de multe premii pe gustul meu. Povestea cu premiile este cât se poate de discutabilă.

„Restul e ficțiune. Și foarte mult bullshit”

În România, cinematografia nu este o industrie, este un banc. În ce măsură seamănă cu IMGB? Nu e o industrie. Am putea spune că e o industrie la Bollywood, la Hollywood. În România o mână de regizori se chinuie să strângă bani pentru a face filme. Restul e ficțiune. Foarte mult bullshit.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – Prima parte