Prima pagină » Știri » HANS KLEMM: România ar putea reveni la începutul anilor 2000, din cauza modificărilor aduse JUSTIȚIEI

HANS KLEMM: România ar putea reveni la începutul anilor 2000, din cauza modificărilor aduse JUSTIȚIEI

HANS KLEMM: România ar putea reveni la începutul anilor 2000, din cauza modificărilor aduse JUSTIȚIEI
Modificările recente din sistemul judiciar românesc "amenință să întoarcă timpul la începutul anilor 2000", o perioadă marcată, în România, de corupție, a declarat, luni, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, la Facultatea de Drept.

„Sistemul dumneavoastră de justiție nu s-a mai confruntat cu atâtea dezbateri aprige și schimbări potențiale de la aderarea României la Uniunea Europeană, acum mai bine de un deceniu. Sistemul de justiție român, construit cu mare efort timp de cel puțin două decenii de către juriștii dinaintea voastră ar putea fi demontat în mare măsură, în mai puțin de un an. Mă adresez în mod specific acum celor dintre voi care vor să urmeze cariere de magistrați, deși toți veți fi afectați de schimbările propuse, în oricare domeniu al dreptului vă veți decide să activați”, a declarat Hans Klemm, prezent la deschiderea anului universitar la Facultatea de Drept din Capitală.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a subliniat că modificările la legile justiției adoptate anul trecut de Parlament vor scădea pragul de pensionare pentru judecători și procurori de la 25 de ani de activitate la 20 și vor crește, în același timp, programele de studii post-universitare ale magistraților de la trei la șase ani, stopând pentru momentul fluxul de noi magistrați către tribunale.

Hans Klemm a criticat și Inspecția Judiciară. „În același timp, dovezi continuă să apară despre faptul că magistrații sunt atacați din ce în ce mai mult politic și în presă pentru decizii de tribunal și opinii publice care liderii politici le văd drept amenințătoare la adresa intereselor lor private sau provocatoare agendei lor legislative. Bilanțul Inspecției Judiciare din ultimul an și jumătate este cu atât mai greu de înțeles, în afara oricărui alt context decât cel că a devenit subiectul unei manipulări politice”, a transmis ambasadorul.

Klemm a precizat că pentru acei magistrați care nu au fost încă intimidați, noua legislație judiciară aduce oportunități mai mari pentru a-i pedepsi pe magistrații mai problematici, „printr-o Inspecție Judiciară mai puternică și un parchet nou-creat făcut doar cu scopul de a urmări penal judecători și procurori”.

„Aceste schimbări, adunate, amenință să întoarcă timpul înapoi la începutul anilor 2000, când justiția română era măcinată de corupție și influență politică. Progresul înregistrat de sistemul judiciar român este amenințat de asemenea de modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală adoptate de Parlament în această vară. Ascunse sub haina îngrijorării pentru procese echitabile și drepturile omului, unele din aceste schimbări sunt încercări clare de a proteja interese personale de o justiție independentă. Dacă ar fi promulgate în starea lor actuală, unele dintre aceste schimbări ar putea face investigarea și urmărirea penală a unei infracțiuni, de la omucidere la cazuri complexe de crimă organizată, greu de efectuat sau imposibilă”, a completat ambasadorul.

Hans Klemm a mai transmis că Parlamentul României a ignorat, printre altele, opiniile Consiliului Superior al Magistraturii, o petiție semnată de majoritatea magistraților români și sfaturi legale scrise ale unor experți judiciari internaționali din Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi