Prima pagină » Știri » Încă o nuntă încheiată cu amenzi / Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Încă o nuntă încheiată cu amenzi / Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Încă o nuntă încheiată cu amenzi / Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Poliţiştii din Ilfov au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale după ce au descoperit o nuntă care a fost organizată într-un local din comuna 1 decembrie.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Ilfov, poliţiştii din Măgurele s-au deplasat la localul respectiv, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu un eveniment privat organizat în localul din comuna 1 decembrie.

Când au ajuns poliţiştii, evenimentul nu mai era în desfăşurare, dar, în urma verificărilor făcute, oamenii legii au stabilit că a fost vorba de o nuntă, la care au participat mai multe persoane, fiind astfel încălcate dispoziţiile prin care este interzisă organizarea de evenimente private, precum şi măsurile de protecţie individuală.

Poliţiştii ilfoveni au identificat o parte dintre persoanele participante la evenimentul respectiv precum şi pe admnistratorul unităţii de profil.

În urma verificărilor, pâna la acest moment, poliţiştii oraşului Măgurele au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, din care o sancţiune contravenţională, în valoare de 3000 de lei, a fost aplicată administratorului societăţii, iar celelalte 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2500 de lei, au fost aplicate persoanelor participante”, a mai transmis Poliţia Ilfov.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru identificarea tuturor participanţilor şi au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Târgul de Crăciun din Sibiu nu va fi anulat din cauza pandemiei! Ce măsuri de protecție anunță organizatorii

Târgul de la Sibiu de anul acesta nu se va anula, chiar dacă situația coronavirusului în acest oraș nu este tocmai una care să nu îngrijoreze autoritățile. Totuși, pentru a limita răspânidrea SARS-CoV-2, organizatorii celebrului târg de Crăciun anunță că au mărit suprafața desfășurării evenimentului, pentru a favoriza distanțarea între participanți.

Organizatorii anunță că Târgul de la Sibiu se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2020 – 3 ianuarie, fiind „adaptat pentru a putea oferi siguranța necesară vizitatorilor și spațiu suficient pentru distanțare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
„Cei care vor scoate sabia de sabie vor pieri”. Elon Musk îi atacă pe democrații americani. Ce l-a supărat pe miliardar
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Câinele îți tulbură somnul? S-ar putea să fie invers, indică un nou studiu
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc