Prima pagină » Știri » Întârzieri de o oră la decolarea și aterizarea unor aeronave pe Aeroportul Otopeni

Întârzieri de o oră la decolarea și aterizarea unor aeronave pe Aeroportul Otopeni

Întârzieri de o oră la decolarea și aterizarea unor aeronave pe Aeroportul Otopeni
Mai multe aeronave au decolat sau au aterizat pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ o oră, din cauza operațiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.

Mai multe aeronave au decolat sau au aterizat pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ o oră, din cauza operațiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.

„Nu avem curse anulate, sunt doar câteva situații ivite din cauza condițiilor meteo nefavorabile”, a spus Valentin Iordache.

El a precizat că o cursă de la Oradea nu a mai ajuns miercuri dimineață pe Aeroportul Otopeni întrucât aeronava care trebuia să ajungă marți seară acolo a fost dirijată spre Timișoara, de unde va reveni în București fără pasageri. Pasagerii de la Oradea vor fi aduși la București cu o altă aeronavă.

O cursă de la Iași care urma să ajungă în Capitală la ora 7.10 nu a mai decolat întrucât s-a constatat o defecțiune la un senzor al aparatului de zbor. Pasagerii au fost coborâți din aeronavă și ar putea pleca spre București cu următoarea cursă.

Iordache a precizat că se fac operțiuni de degivrare pe toate aeroporturile, acestea fiind motivul pentru care zborurile au întârzieri atât la decolare cât și la aterizare.

„Plecând cu oarecare întârziere, desigur că ajung cu întârziere la destinație, chiar dacă de multe ori pe durata zborului se recuperează din timp”, a spus Iordache.

Jumătatea de sud a țării și Moldova sunt până miercuri, la ora 12.00, sub cod galben de ninsori abundente și viscol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!