Prima pagină » Știri » Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea

Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea

Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea
Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea / Sursă Foto: Mediafax Foto

Judecătoria Chișinău a emis un mandat de arestare de 18 zile pe numele fostului deputat român din partea PSD, Cristian Rizea. Potrivit ziarului deschide.md, decizia a fost luată cu puțin timp în urmă.

Mandat de arestare de 18 zile

Pe numele fostului deputat PSD, Cristian Rizea, a fost emis un mandat de arestare de 18 zile, de către Judecătoria Chișinău.

Președintele republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat, marți, în cadrul unui briefing de presă, că a semnat mai multe decrete urgente, între care și un „decret interesant”, despre un „oarecare Rizea” în vederea extrădării sale în România.

Pe 4 noiembrie, Ministerul Justiției a cerut autorităților din Republica Moldova extrădarea lui Cristian Rizea, care are de executat în România o condamnare de 4 ani și 8 luni închisoare.

Igor Dodon a anunțat public predarea lui Cristian Rizea

Președintele Republicii Moldova a anunțat, marți, în cadrul unui briefing de presă, că a semnat mai multe decrete urgente, între care și un „decret interesant”, despre un „oarecare Rizea” în vederea extrădării sale în România. Șeful statului moldovean a adăugat că astfel se va pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a acestui „criminal”, condamnat definitiv în țara noastră la 4 ani și 8 luni pentru acte de corupție.

Președintele Igor Dodon a reacționat în urma anchetelor publicate, în exclusivitate de Gândul.ro, potrivit cărora deputatul fugar Cristian Rizea și-a găsit adăpost pe teritoriul Republicii Moldova, unde primise cetățenie și acte cu o nouă identitate și unde ducea o viață de lux, cu toate că era urmărit internațional.

După ce, inițial, declarase că a luat act, din presă, de situația fugarului provenit din România, Dodon a semnat, luni, decretul pentru retragerea cetățeniei moldovenești a condamnatului român.

Decretul a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și a intrat în vigoare de la data publicării.

Referitor la acest demers, Igor Dodon a anunțat, marți, în cadrul unui briefing de presă, că a semnat mai multe decrete urgente, între care și cel cu privire la situația fugarului Rizea.

Au fost mai multe urgențe legate de semnarea unor decrete cu promovarea unor legi, subiecte care țin de stabilitatea economică și socială pe perioada de criză și pandemie, a fost și un decret interesant, ieri, pe care l-am semnat, s-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru Cetățenie, ieri am semnat (n,r. luni) un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din Republica Moldova și România trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal, conform justiției din România”, a anunțat Igor Dodon.

În decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv. De altfel, fostul deputat PSD mai este acuzat că, în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Miruță: Zborul lui Iohannis la Paris a costat 180.000 de euro, al lui Nicușor Dan maxim 35.000
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Această cerșetoare era, în urmă cu mulți ani, una dintre cele mai faimoase femei. Acum, a ajuns de nerecunoscut 😲
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Rusia se oferă să “ajute” America să obțină Groenlanda
Mediafax
Cursuri suspendate sau online marți în școli din mai multe județe din cauza vremii
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
Mărturiile stupefiante ale lui Mario Iorgulescu despre nunta fiului lui Romică Țociu: M-au întrebat dacă vreau să iau ceva cu ei
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră