Prima pagină » Știri » Lansarea navetei Discovery ar putea fi amânată din cauza unor defecțiuni tehnice

Lansarea navetei Discovery ar putea fi amânată din cauza unor defecțiuni tehnice

Lansarea navetei Discovery pe Stația Spațială Internațională (ISS), prevăzută pe 23 octombrie, ar putea fi amânată din cauza unor defecțiuni la unul sau mai multe racorduri din sistemul hidraulic al trenului de aterizare, care necesită reparații, a anunțat NASA, transmite AFP.

Lansarea navetei Discovery pe Stația Spațială Internațională (ISS), prevăzută pe 23 octombrie, ar putea fi amânată din cauza unor defecțiuni la unul sau mai multe racorduri din sistemul hidraulic al trenului de aterizare, care necesită reparații, a anunțat NASA, transmite AFP.

Tehnicienii urmează să înceapă reparațiile mâine, în urma unei decizii luate luni de responsabilii misiunii Discovery, a precizat Agenția spațială americană într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet.

Responsabilii vor evalua ulterior reparațiile și vor decide dacă procedura ar putea sau nu afecta în vreun fel cea de-a doua misiune de anul acesta a navetei Discovery, prevăzută pentru, cel mai devreme, 23 octombrie.

În cursul acestei misiuni care va dura 13 zile, echipajul navetei Discovery format din șapte astronauți va monta pe ISS un modul fabricat în Italia. Agenția spațială americană a prevăzut încă cel puțin 12 zboruri până la sfârșitul anului 2010 pentru a termina construirea ISS și a putea retrage din circulație flota actuală de navete spațiale.

NASA a mai prevăzut și o misiune pentru revizia telescopului spațial Hubble, în 2008. Stația Spațială Internațională este un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari, la care participă 16 țări.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ecuațiile lui Einstein dezvăluie că gravitația se poate rupe și reconecta așa cum o fac câmpurile magnetice
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi