LIVE UPDATE: FOTO-VIDEO | Cum justifică Vladimir Putin invazia: „Ucraina și Occidentul sunt vinovați de război. Noi folosim forța pentru a-i opri” / Rusia îşi suspendă participarea din tratatul nuclear New START

LIVE UPDATE: FOTO-VIDEO | Cum justifică Vladimir Putin invazia: „Ucraina și Occidentul sunt vinovați de război. Noi folosim forța pentru a-i opri” / Rusia îşi suspendă participarea din tratatul nuclear New START
Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 21/02/2023, 12:50
Actualizat: 21/02/2023, 18:33

Președintele rus Vladimir Putin ține, marți, un discurs în care prezintă obiectivele pentru cel de-al doilea an al invaziei sale în Ucraina, la o zi după ce președintele american Joe Biden a vizitat Kievul.

Update ora 12:50 – Rusia îşi suspendă participarea din tratatul nuclear New START

Putin anunță că Rusia își suspendă participarea la New Start (Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic între SUA și Rusia).

„Sunt nevoit să declar că Rusia îşi încetează participarea în Acordul privind armamentele strategice. Rusia nu iese din acord, ci îşi suspendă participarea”, a spus, marți, Vladimir Putin.

El mai spune că Rusia trebuie să fie pregătită să testeze arme nucleare dacă SUA o fac mai întâi.

New Start este ultimul acord de arme nucleare rămas între Rusia și SUA și a fost prelungit pentru cinci ani în 2021.

„NATO are mai multe state nucleare – Franţa, Marea Britanie. Nu avem voie să nu ţinem cont de asta. Acordul din 2010 privind armele strategice este uitat, SUA s-au retras din el, relaţiile noastre s-au degradat” – a spus, în acest context, preşedintele rus.

Semnat inițial în 2010, tratatul limitează fiecare parte la 1.550 de focoase nucleare cu rază lungă de acțiune, un număr mai mic decât în cazul precedentului acord Start.

Update ora 12:12 – Noi atacuri la adresa Occidentului

A trecut deja o oră de la începutul discursului. Vladimir Putin vorbește acum despre transformarea economică de la căderea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.

El susține că Occidentul nu a încetat niciodată să încerce să dea foc țărilor post-sovietice prin mijloace de suprimare economică.

Update ora 12:00 – Planuri de viitor

În discursul său de marți, Putin a discutat și despre planurile și ambițiile sale pentru viitor, concentrându-se în special pe îmbunătățirea conexiunilor economice.

El vorbește despre extinderea autostrăzilor de la Moscova la Kazan și legăturile cu Mongolia și China, pentru a crește legăturile Rusiei cu Asia de Est.

Putin vrea să dezvolte un coridor internațional nord – sud, care să îmbunătățească legăturile cu India, Iranul și Orientul Mijlociu.

Modernizarea căilor ferate și îmbunătățirea rutelor de transport maritim din nord fac, de asemenea, parte din planurile sale, spune Putin.

Update ora 11:55 – Sancțiunile Occidentului nu au avut succes, susține Putin

Continuând să vorbească despre perspectiva economică, Putin spune că vrea să construiască un sistem sigur de plăți internaționale care să reducă dependența de Occident.

„Nu trebuie să repetăm greșelile. Nu trebuie să ne distrugem economia”.

El spune că sancțiunile occidentale menite să facă poporul rus să „sufere” nu au avut succes și susține că ponderea rublelor rusești în tranzacțiile internaționale s-a „dublat”.

Update ora 11:53 – „Au prezis un colaps al economiei ruse, dar afacerile rusești și-au reconstruit logistica”

Această parte a discursului se concentrează mai mult pe situația internă și economică a Rusiei.

Putin spune că economia rusă s-a dovedit a fi mai rezistentă decât se aștepta în fața sancțiunilor internaționale și că PIB-ul nu a scăzut atât de mult decât se anticipase.

„Au prezis un colaps al economiei ruse, dar afacerile rusești și-au reconstruit logistica, parteneriatele”, spune el.

Update ora 11:52 – Țările occidentale „dau vina pe ruși pentru tot”

Putin revine la părerea sa că Occidentul alimentează conflictul și, de asemenea, duce un război economic. El promite că Occidentul nu va câștiga niciodată nimic.

Sancțiunile impuse Rusiei de către diferite țări se „autopedepsesc”, susține Putin, indicând creșterea prețurilor, închiderea de afaceri și criza energetică.

„Ei dau vina pe ruși pentru tot”, spune el.

Vladimir Putin, discurs la un an de la începutul invaziei / Sursa foto: captură video
Vladimir Putin, discurs la un an de la începutul invaziei / Sursa foto: captură video

Update ora 11:49 – Salarii mai mari pentru cei care se înrolează în armată, promite liderul de la Kremlin

Putin abordează preocupările cu privire la tratamentul soldaților și recruților. Pe parcursul ultimului an, au apărut mai multe relatări care denunță condițiile în care trupele ruse sunt forțate să se antreneze și lipsa echipamentului adecvat – iar despăgubirile pentru cei care au murit au fost adesea considerate insuficiente.

„Înțelegem cu toții, înțeleg cât de greu este acum pentru soțiile, fiii, fiicele soldaților căzuți, părinții lor, care au crescut apărători demni ai Patriei”, spune Putin.

El mai spune că „este esențial ca toți participanții la operațiunea militară specială… să beneficieze de concediu anual de cel puțin 14 zile”.

Putin pare să încerce să prezinte înrolarea în armată ca pe un lucru dezirabil, anunțând salarii mai mari, asigurări sociale și beneficii pentru cei care vor să își cumpere case și care lucrează în sectorul militar.

Update ora 11:44 – Putin promite să creeze o fundație guvernamentală specială pentru familiile soldaților

Putin începe să vorbească despre sprijinul acordat soldaților și familiile acestora.

El spune: „Fiecare familie a unui luptător pierdut, fiecare veteran, trebuie să aibă un coordonator de asistență socială, care trebuie să comunice cu ei personal și să-i ajute să rezolve problemele”.

Putin promite să creeze o fundație guvernamentală specială a cărei sarcină va fi să ofere ajutor specific participanților la așa-numita „operațiune militară” specială și familiilor acestora.

Update ora 11:41 – Mulțumiri pentru oamenii din regiunile separatiste: „Nu e nimic mai curajos decât decizia voastră de a fi cu Rusia”

Vladimir Putin le mulțumește locuitorilor celor patru teritorii ucrainene care au votat să se alăture Rusiei în cadrul unui referendum intens contestat, organizat în toamna anului trecut. „Nu a fost nimic mai curajos decât decizia voastră de a fi cu Rusia, cu patria voastră”, spune el.

Publicul stă în picioare și aplaudă îndelung.

„Pentru strămoșii noștri și viitorul copiilor și nepoților noștri… pentru a restabili justiția istorică… pentru asta luptă eroii noștri”, spune Putin. El cere publicului să stea în onoarea acelor soldați ruși care au murit.

Update ora 11:35 – Președintele rus le mulțumește celor din prima linie

Putin afirmă că a făcut o listă a diviziilor militare cărora să le mulțumească, dar a decis că aceasta este prea lungă pentru a fi citită.

„Mă închin în fața familiilor [soldaților] și a soțiilor”, a precizat liderul de la Kremlin.

Putin își îndreaptă acum atenția asupra impactului intern al războiului și mulțumește profesorilor, constructorilor și fermierilor, care au luptat în prima linie.

Update ora 11:30 – Vladimir Putin vorbește despre comunitatea LGBT: „Trebuie să ne protejăm copiii de degradare și degenerare”

Președintele rus a abordat în discursul său și drepturile comunității LGBT, un subiect comun în speech-urile sale.

„Familia înseamnă o uniune între un bărbat și o femeie”, spune Putin, adăugând că „așa spun textele sacre ale fiecărei religii de pe Pământ”.

„Dar Occidentul se îndoiește de aceste texte sacre… Trebuie să ne protejăm copiii de degradare și degenerare – și o vom face”, spune Putin.

Afirmațiile sunt urmate de aplauzele puternice ale celor prezenți în sală.

Update ora 11:20 – Putin acuză Ucraina și Occidentul că au început războiul

Ucraina și Donbasul au devenit simbolul minciunii totale”, spune Putin, acuzând Occidentul că s-a retras din „acordurile fundamentale” și că a dat „declarații ipocrite”, precum și că extinde alianța de apărare NATO și „ne acoperă cu o umbrelă”.

„Vreau să repet: ei sunt vinovați de război, iar noi folosim forța pentru a-i opri”, spune Putin, în timp ce este aplaudat de auditoriu.

Update ora 11:16: Putin susține că Rusia a vrut să rezolve conflictul din Ucraina în mod pașnic

Putin își continuă discursul susținând că Rusia a încercat să rezolve conflictul din regiunea Donbas prin mijloace pașnice.

El spune că angajamentul Occidentului față de pace s-a dovedit a fi o „fraudă” și o „minciună crudă” și susține că Kievul încerca să adune arme biologice și nucleare.

„Făceam tot posibilul pentru a rezolva această problemă în mod pașnic, negociind o ieșire pașnică din acest conflict dificil, dar în spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit. Ei [Occidentul] închideau ochii la asasinate politice, la maltratarea credincioșilor”, a spus el, citat de BBC.

Vladimir Putin, discurs la un an de la începutul invaziei / Sursa foto: captură video
Vladimir Putin, discurs la un an de la începutul invaziei / Sursa foto: captură video

Update ora 11:13: Vladimir Putin continuă să descrie războiul din Ucraina drept „operațiune specială”

Vladimir Putin continuă să catalogheze războiul din Ucraina drept o „operațiune specială”.

El a repetat că Rusia se confrunta cu o amenințare nazistă, împreună cu „amenințări constante și ură” din partea guvernului de la Kiev.

Ucraina aştepta ca Rusia să le vină în ajutor, a susținut el.

Update ora 11:09 – „Fiecare dintre noi este legat de o responsabilitate uriașă”

Vladimir Putin și-a început discursul spunând că „va vorbi într-o perioadă complicată pentru țara noastră, într-o perioadă de schimbări drastice în lumea noastră”.

El spune că „evenimentele istorice vor determina viitorul țării noastre… fiecare dintre noi este legat de o responsabilitate uriașă”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Vladimir Putin va adresa marți, 21 februarie, de la ora 11:00, primul său discurs despre starea națiunii de la începutul războiului din Ucraina, a transmis Kremlinul, citat de agenția de presă rusă Tass.

Discursul liderului rus vine cu trei zile înainte să se împlinească un an de la declanșarea invaziei și într-un moment în care armata rusă este așteptată să-și reînnoiască operațiunile ofensive.

Ultimul discurs adresat de președintele Putin în fața Parlamentului rus a avut loc în aprilie 2021. Putin a explicat că nu a existat un discurs privind starea națiunii în 2022, întrucât situația se desfășura foarte repede și era dificil „să se prezinte rezultatele la un moment dat, precum și planuri specifice pentru viitorul apropiat”.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari