Prima pagină » Știri » Lucian Onea demisionează de la conducerea DNA Ploiești. Este urmărit penal pentru acuzații grave

Lucian Onea demisionează de la conducerea DNA Ploiești. Este urmărit penal pentru acuzații grave

Lucian Onea demisionează de la conducerea DNA Ploiești. Este urmărit penal pentru acuzații grave
Procurorul șef al DNA Ploiești Lucian Onea demisionează din funcție

„Procurorul șef al Serviciului teritorial Ploiești Lucian Onea a transmis conducerii instituției o cerere de eliberare din funcția de conducere pe care o deține, având în vedere situația ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea și prestigiul instituției și pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești. În cererea menționată, acesta apreciază că acuzația care îi este adusă, de participație improprie la complicitate la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „este total nefondată și nu are corespondent în realitate””, arată DNA într-un comunicat de presă, postat pe site-ul instituției.

Cererea a fost transmisă Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Lucian Onea a declarat, marți, la Parchetul General, după ce a fost înștiințat că este urmărit penal, că fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a comis, menționând că nu îi este teamă și că este nevinovat.

„Mi-au fost aduse la cunoștință acuzațiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut. Nu vreau să discut detalii din dosar, urmărirea penală este secretă. Nu mi-e teamă, nu sunt vinovat de nimic”, a declarat fostul șef DNA Ploiești.

Lucian Onea a fost pus sub urmărire penală într-un dosar privind falsificarea unor liste cu martori în cadrul unei anchete, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. În aceeași cauză este vizat și Mircea Negulescu, fost procuror DNA Ploiești, spun sursele citate.

Fostul procuror șef DNA Ploiești nu ar fi fost audiat până în prezent în acest caz, aceasta fiind prima audiere.

Pe numele celor doi au fost depuse, la Parchetul General, mai multe plângeri de persoane pe care le-au anchetat. Unul dintre cei care au depus o sesizarea este fostul deputat Vlad Cosma. Fostul deputat a depus pe 9 februarie o plângere împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea și Mircea Negulescu. El îi acuză pe procurori de compromiterea intereselor justiției, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu și constituirea de grup infracțional organizat. Postul Antena 3 a difuzat mai multe înregistrări prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici și de afaceri, printre care și lui Sebastian Ghiță. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploiești Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente și probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute