Prima pagină » Știri » Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila. Fostul deputat este căutat și de Interpol

Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila. Fostul deputat este căutat și de Interpol

Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila. Fostul deputat este căutat și de Interpol
Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila. Fostul deputat este căutat și de Interpol

Mandatul european de arestare a fost înregistrat miercuri de Poliția Română.

Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internațională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din Poliția Română.

Conform anchetatorilor, fostul deputat este urmărit din 29 aprilie, dată la care mandatul de arestare a ajuns la Poliția Covasna.

Potrivit procedurii, acesta a fost dat inițial în urmărire națională, după care, în condițiile în care există date certe cu privire la faptul că se află pe teritoriul Ungariei, a fost dat în urmărire internațională, iar fotografia sa a fost publicată pe pagina electronică a Poliției Române, la secțiunea „Urmăriți”.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că mama lui Marko Attila le-a dat polițiștilor numărul de telefon pe care acesta îl folosește în Ungaria, dar fostul deputat nu a răspuns.

Fostul deputat UDMR, fostul șef al ANI, Horia Georgescu și parlamentarul Theodor Nicolescu au fost trimiși în judecată, în 9 aprilie, în dosarul în care sunt acuzați de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Marko Attila și ceilalți inculpați au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 29 aprilie, arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat Marko Attila.

Solicitarea de arestare preventivă în lipsă a fost depusă de procurorii DNA, care au arătat că există date suficiente care să ateste faptul că Marko Attila s-a sustras urmăririi penale.

DNA a solicitat Camerei Deputaților, pe 26 martie, „încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Marko Attila, iar pe 22 aprilie a primit răspuns că acesta își depusese, din 1 aprilie, demisia din funcția de deputat. La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?