Prima pagină » Știri » „Martorii lui Băsescu” îl aruncă pe Ponta în gura CSM pentru declarațiile deplasate din scandalul ȘPAGA DE LA BAC

„Martorii lui Băsescu” îl aruncă pe Ponta în gura CSM pentru declarațiile deplasate din scandalul ȘPAGA DE LA BAC

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, joi, Inspecția Judiciară să verifice dacă independența justiției a fost afectată în urma declarațiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupție și fraudă la bacalaureatul susținut la Liceul "Bolintineanu" din Capitală.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, joi, Inspecția Judiciară să verifice dacă independența justiției a fost afectată în urma declarațiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupție și fraudă la bacalaureatul susținut la Liceul „Bolintineanu” din Capitală. Decizia vine la o zi după ce mai mulți susținători ai lui Traian Băsescu, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu, au transmis o scrisoare în acest sens CSM. 

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a dispus transmiterea către Inspecția Judiciară a scrisorii semnate de Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuț Popescu, Cristian Preda și Sever Voinescu, referitoare la declarațiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Oana Schmidt-Hăineală a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări în ceea ce privește apărarea independenței justiției, a declarat petnru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.

Ce i se impută premierului

Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuț Popescu, Cristian Preda și Sever Voinescu au trimis, marți, o scrisoare președintelui CSM în care cereau sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu declarațiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul „Bolintineanu”.

Semnatarii scrisorii i-au solicitat președintelui Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Inspecția Judiciară și să exprime o poziție publică a CSM cu privire la declarațiile premierului Victor Ponta făcute în cursul anchetei din dosarul privind posibile cazuri de corupție și fraudă la bacalaureat de la Liceul „Bolintineanu”, precum și să analizeze „impactul asupra independenței justiției al acestor declarații, care par a fi determinat oprirea audierii unor persoane și modificări ale strategiei în ancheta penală”.

Europarlamenatrul PDL Monica Macovei a prezentat pe blogul său conținutul acestei scrisori, în care arată că, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) de monitorizare pe justiție și anticorupție în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), publicat în ianuarie 2013, independența justiției în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul Comisiei începând cu vara lui 2012.

„Comisia atrage atenția în mod explicit că «una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituțiilor judiciare și a lipsei de respect pentru independența sistemului judiciar» și că, în ciuda recomandărilor din raportul din vara lui 2012 al Comisiei, «atacurile cu motivație politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat»”, se precizează în scrisoare.

Semnatarii consideră că sesizarea Inspecției Judiciare și asumarea unei poziții publice a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu afirmațiile și acțiunile premierului „sunt necesare pentru a apăra separația puterilor în stat și a consolida independența și eficiența justiției”.

„Credem că declarațiile Primului ministru au urmărit încălcarea independenței magistraților și discreditarea unei intervenții legitime a statului în ceea ce pare a fi un caz grav de corupție în învătământ”, au arătat Macovei, Baconschi, Papahagi, Popescu, Preda și Voinescu în scrisoare.

Parchetul Tribunalului București face cercetări pentru fapte de corupție la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, directoarea unității de învățământ, Costica Vărzaru, demisă din funcție după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influență.
Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziții la Liceul „Bolintineanu”, cu sprijinul SRI, Direcției Generale Anticorupție și Poliției Capitalei. În timpul perchezițiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Polițiștii au mers, pe 5 iulie, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duși la audieri, după susținerea ultimei probe a bacalaureatului. În fața intrării în curtea Liceului „Bolintineanu” erau zeci de părinți care își așteptau copiii. Unii dintre părinți, nemulțumiți că polițiștii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul și a-i duce la audieri, i-au huiduit și au reclamat că aceștia fac un abuz.

Premierul Victor Ponta a afirmat atunci că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat și că nu există un mandat de aducere a copiilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiției să discute cu procurorul general, „pe cale ierarhică”, despre această situație.

Anchetatorii au renunțat la transportarea cu autocarele a elevilor, iar procurorul șef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București Bogdan Staicu declara că au fost emise citații, nepunându-se problema punerii în executare a unor mandate de aducere. Ulterior, Staicu spunea că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susținut bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, care ar fi fost puse în executare dacă aceștia nu se prezentau la audieri în urma citării

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, preciza, în 5 iulie, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că „Poliția a lucrat foarte corect”.

Premierul Victor Ponta a declarat marți că acțiunea polițiștilor privind bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” a fost coordonată de procurori, dar s-a transformat într-o harababură procedurală, care degenerase în abuz, Guvernul urmând să identifice proceduri de funcționare a Poliției care să garanteze legalitatea.
Premierul Victor Ponta a mai spus că forța statului trebuie sprijinită și aplicată, dar conform legii, el arătând că procurorii nu sunt dumnezei și trebuie să răspundă în fața cuiva, dacă au încălcat legea.

„Toată lumea trebuie să fie responsabilă în fața cuiva. Procurorii nu răspund în fața Guvernului și e foarte bine lucrul ăsta, dar în fața cuiva trebuie să răspundă și ei, că nu suntem, repet, mă refer și la mine, ca fost procuror, nu suntem dumnezei și n-ai voie să spui nimic”, a adăugat premierul.

El a precizat că este problema sa, ca premier, atunci când sute de polițiști sunt puși să dea năvală în școli. „În momentul în care pui sute de polițiști să dea grămadă într-o școală, da, este treaba mea ca prim-ministru. Totuși școala e o instituție de învățământ care depinde de autoritate locală și centrală și pacea socială e un lucru care ține de Guvern și de mine, nu are cine altcineva, nu vă așteptați să se ocupe președintele țării de așa ceva. De problemele de zi cu zi ale țării răspunde primul-ministru și e normal să intervin, să am poziții”, a adăugat Ponta.
Ponta a mai spus că susține în totalitate acțiunile organelor statului privind aplicarea legii, dar că nu vrea să vadă zeci sau sute de polițiști care dau năvală în școli, arătând că polițiștii trebuie să combată crima organizată sau contrabandiștii. „Vreau să văd polițiști care combat oamenii din crima organizată, contrabandiștii. Nu vreau să văd polițiști care dau năvală în școli și spitale. Asta nu se întâmplă într-o țară europeană. Zeci, sute de polițiști care dau năvală în școli nu reprezintă un stat democratic, european”, a spus Ponta.

El a subliniat faptul că forța statului trebuie folosită conform Constituției și a procedurilor legale, însă în special împotriva infractorilor. „Sunt convins că avem procedurile și prevederile legale pentru ca o activitate de cercetare penală să se desfășoare în condiții legale fără desfășurări de forță, fără abuzuri, fără manifestări care amintesc de vremuri dinainte de ’89, sau de vremea regimului Morar-Macovei, în care 20 de milioane de români sunt infractori și trebuie cercetați și abuzați de o mână de indivizi, o gașcă, ca să folosesc un termen prezidențial, care cred că doar prin forță și abuz pot să obțină ceva în țară”, a mai spus Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce căutarea obsesivă a fericirii ne face, paradoxal, mai nefericiți