Prima pagină » Știri » Mazăre – 9 ani de închisoare, Borcea – 5 ani. Sentințe DEFINITIVE în dosarul restituirilor ilegale ale plajelor

Mazăre – 9 ani de închisoare, Borcea – 5 ani. Sentințe DEFINITIVE în dosarul restituirilor ilegale ale plajelor

Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare. Cristian Borcea, condamnat la 5 ani. Sentințe definitive în dosarul restituirilor ilegale de terenuri din Constanța-Mamaia. Vezi cum au pus mâna pe plajele din Mamaia

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța: Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, iar Cristian Borcea la 5 ani de închisoare. În primă instanță, Mazăre primise 4 ani, iar Borcea a fost achitat. Eliberat condiționat în urmă cu cîteva luni, acesta s-a predat deja la Poliția Ilfov și se va întoarce în detenție la Rahova, în timp ce Mazăre se află în Madagascar. Procesul a durat nouă ani, iar pronunțarea sentinței finale a fost amânată de opt ori consecutiv.

Potrivit rechizitoriului DNA, „în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, au soluționat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietății asupra unor mari suprafețe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafețe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și de 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

În mod legal, a fost revendicată suprafața de 309.549 mp, cei îndreptățiți beneficiind de restituiri și atribuiri în suprafață cu puțin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile și atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătrați. Au fost restituite porțiuni de plajă și faleză care, potrivit Constituției și legilor în vigoare fac obiectul exclusiv al proprietății publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice.

Persoanele îndreptățite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-și vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puțin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunțe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluționarea cererilor de restituire.

Pentru atingerea scopului infracțional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la prețuri de 10 ori mai mici decât prețurile reale.

Concret, între aceste terenuri figurează:

– terenul în suprafață de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracții acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acționarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ștefan);

– terenul în suprafață de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama și fratele);

Vila lui Radu Mazăre de pe malul lacului Siutghiol

– terenul în suprafață de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natură celor îndreptățiți, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acționar și administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acționar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preț de 100 de ori mai mic decât cel real.”

Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român și municipiul Constanța cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alți doi învinuiți din dosar, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu, în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu și Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparțineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moștenise proprietăți impresionante în București și Constanța și lăsase partea sa din moștenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acționat ca mandatari în numele acesteia și au solicitat Primăriei Constanța să intre în posesia unor suprafețe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătrați. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuți sau rude, la prețuri foarte mici.

Cristian Borcea a achiziționat de la cei doi asociați, la prețuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătrați. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanța a luat act de „vânzările” și „revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre, potrivit rechizitoriului DNA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Sony suspendă vânzările de carduri de memorie din cauza crizei de semiconductori