Prima pagină » Știri » Mazăre: Acest sezon estival a fost cel mai bun „de la Ceaușescu încoace”. La Mamaia urmează investiții de 50 milioane de euro

Mazăre: Acest sezon estival a fost cel mai bun „de la Ceaușescu încoace”. La Mamaia urmează investiții de 50 milioane de euro

Mazăre: Acest sezon estival a fost cel mai bun
Primarul Constanței, Radu Mazăre, susține că acest sezon estival a fost cel bun "de la Ceaușescu încoace", spunând că numărul turiștilor va crește după ce la Mamaia vor fi construite, în perioada următoare, noi hoteluri și apartamente de lux, prin investiții de aproximativ 50 de milioane de euro.

Primarul Constanței, Radu Mazăre, susține că acest sezon estival a fost cel bun „de la Ceaușescu încoace”, spunând că numărul turiștilor va crește după ce la Mamaia vor fi construite, în perioada următoare, noi hoteluri și apartamente de lux, prin investiții de aproximativ 50 de milioane de euro.

„Este cel mai bun sezon de la Ceaușescu încoace dacă îi luăm și pe cei care au venit la mare și nu s-au înregistrat oficial și care sunt foarte mulți și e foarte bine și am lăsat să fie așa. Ați văzut că nu i-am fugărit pe cei care închiriază, pentru că cei care închiriază sunt de fapt constănțeni care își suplimentează veniturile”, a afirmat Radu Mazăre, miercuri, la finalul ședinței Consiliului Local.

El a spus că în aproximativ două săptămâni va anunța investiții care vor fi realizate în Mamaia până la începutul următorului sezon estival și care se ridică la 50 de milioane de euro, constând în hoteluri și apartamente de lux.

„Sunt mândru de ideea pe care am avut-o cu stațiunea Mamaia de a face locuințe de vacanță, de a aduce cluburi, de a dezvolta foarte mult agrementul și anul viitor. Vă promit de acum și cred că sunteți și voi convinși că va fi un aflux și mai mare de turiști. Cam peste două săptămâni o să fac o conferință de presă împreună cu Federația Patronatelor să vă anunț și să vedeți exact investițiile care vor fi făcute începând din această toamnă și până anul viitor, cu dezvoltări noi de spații de cazare, hoteluri de cinci stele, apartamente de patru-cinci stele, hoteluri de patru stele. Mă refer la zona de la intrarea în Mamaia până la Năvodari. În opinia mea, în această iarnă vor fi investiții de aproximativ 50 de milioane de euro în această zonă, în spații de cazare noi și spații de alimentație publică și agrement”, a explicat Radu Mazăre.

El a mai susținut că în luna noiembrie Mamaia va primi un premiu la Monte Carlo pentru cea mai dinamică stațiune din lume: „O să ne întâlnim într-o delegație în luna noiembrie la Monte Carlo, unde este Festivalul Mondial al Cluburilor și unde se pare că vom primi un premiu pentru cea mai dinamică stațiune în acest domeniu din lume”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!